image
Sursa foto: Jurnal.md

Poliția a numărat un tiraj de trei ori mai mare de ziare „Socialistul” decât cel indicat pe coperta acestora

Doar în cele trei microbuze sechestrate de poliție cu ziare pro-Dodon de la editura Universul poliția a numărat 172 de mii de ziare. Deputatul Lilian Carp a informat că au fost numărate 215 pachete cu câte 800 de ziare, în total 172 de mii de exemplare.

Asta în timp ce pe coperta ziarelor este indicat tirajul de 55 mii de ziare. Poliția a anunțat că agentul constatator împreună cu Oazu Nantoi, reprezentan tul candidatului PAS si cel a la candidatului Igor Dodon perfectează procesul verbal de constatare după care va fi luată o hotărâre vizavi de acest caz.

Amintim că un grup de deputați PAS și PSRM se află la momentul actual pe teritoriul Inspectoratului General de Poliție unde au verificat volumul de ziare pro-Dodon „Socialistul” care a fost sechestrat ieri de poliție de pe teritoriul întreprinderii de stat Editura Universul. Amintim că deși ziarele erau editate la Universul, pe coperta acestora era indicată o editură privată „EditTipar Grup”. Totodată pe ziare figurează că ar fi tipărite într-un tiraj de 55 mii de exemplare, pe când imaginile făcute la fața locului demonstrau că e vorba de sute de mii de ziare.

La Inspectoratul General Centru are loc numărarea ziarelor.

Microbuzele cu ziare au fost păzite toată noapte de reprezentanții Partidului Democrația Acasă și un grup de tineri

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: