image
Sursa foto: Getty Images

Caz unic în Europa: Scoţia va interzice copiilor să lovească mingea cu capul

Micii fotbalişti scoţieni nu vor mai avea dreptul să lovească mingea cu capul la antrenamente înainte de a împlini 12 ani, din cauza riscului de demenţă la vârsta adultă, a anunţat, joi, presa britanică.

Conform BBC, Federaţia scoţiană de fotbal (SFA) intenţionează să anunţe oficial această interdicţie în cursul lunii ianuarie.

Scoţia ar fi prima ţară din Europa ce ar introduce o astfel de măsură, după ce Statele Unite au lansat-o în 2015 ca urmare a scandalurilor legate de starea de sănătate a unor foşti sportivi profesionişti suferind de demenţă, în special în fotbalul american.

În octombrie anul trecut, un studiu al Universităţii din Glasgow făcut asupra unor foşti jucători scoţieni a scos în evidenţă faptul că aceştia au de 3,5 ori mai multe şanse să moară de o boală neurodegenerativă decât media.

"Sunt întrebări legate de vârsta limită, dar, conform speculaţiilor, ar fi de 12 ani. Asta ar însemna că un copil de 13 poate lovi mingea cu capul fără riscuri. Cum se poate şti acest lucru?", a reacţionat într-un comunicat Peter McCabe, preşedintele asociaţiei Headway de luptă împotriva maladiilor neurodegenerative.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: