image
Sursa foto: Foto: Nadejda Roscovanu

PDM vine cu o reacție la deciziile CSS-ului și cere să nu fie deschise școlile: „Să nu lăsăm profesorii să fie carne de tun”

Președintele PDM, Pavel Filip, a venit cu unele concluzii după ședința de ieri a Consiliului Suprem de Securitate, menționând că a rămas cu impresia că situația în Republica Moldova este mult mai gravă decât își imagina.

Avem 70 de bolnavi intubați, am ajuns la 38 de decese pe zi, avem medici epuizați și lipsă de cadre medicale de 30-40%. Rata de contagiere a ajuns la 1,12. În același timp, nu există capacități suficiente în Executiv, iar Ministerul Sănătății este condus de un singur secretar de stat.

Nu avem un guvern funcțional și până când îl vom avea, PAS și PSRM vor da vina unii pe alții, gândit că astfel vor fugi de responsabilitate. PAS nu vrea să pună un guvern funcțional, crezând că astfel nu poartă răspundere. Pe de altă parte, PSRM-lui îi este convenabil să zică ca nu este la guvernare, dar de fapt controlează acest guvern. Dar la oameni cine se va gândi?”, întreabă Pavel Filip.

Președintele PDM a propus la Consiliul Suprem de Securitate un plan cu măsuri urgente pentru gestionarea crizei pandemice:

1. Lockdown - restricții și reguli clare

2. Implicarea poliției și armatei pentru a asigura respectarea restricțiilor

3. Moratoriu pe alte cheltuieli decât cele esențiale (pensii și salarii)

4. Ajutoare pentru oameni și business

5. Strategie de vaccinare și platformă online de programare

6. Creșterea capacității de testare(nu ne ajung până la 40% de lucrători medicali)

7. Implicarea voluntarilor.

Pavel Filip susține că până când se va lua decizia dacă avem sau nu lockdown, autoritățile trebuie să țină în continuare școlile închise, cu studii în regim online.

Să nu lăsăm ca profesorii noștri (părinți, bunici) să devină carne de tun în timp ce politicienii decid cine e cel mai tare. Nu putem să permitem celor care, printr-un concurs de circumstanțe, au ajuns să ia deciziile în țara asta, să jongleze cu viețile oamenilor în halul acesta.

Fac apel încă o dată la cei de la PAS și PSRM: opriți acest ping-pong ridicol de declarații. Asumați-vă responsabilitatea și haideți să găsim soluții, acțiuni, decizii. Vă puteți relua campania electorală atunci când oamenii vor fi sănătoși, iar țara - în siguranță”, a conchis Pavel Filip.

Citeşte mai mult despre

PDM

Noutăţile partenerilor

comentarii: