image
Sursa foto: Profimedia

VIDEO: Șeful „Moldovagaz” despre gazul livrat Tiraspolului și acuzațiile că le-ar fi afectată industria: Nu există probleme

Consumatorii din stânga Nistrului, instituțiile sociale și chiar industria, nu sunt afectate de reducerea volumelor de gaze care ajung în stânga Nistrului. O declarație în acest sens a fost făcută de șeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

Întrebat dacă există vreun control din partea „Moldovagaz” cum sunt cheltuite volumele de gaze care ajung în stânga Nistrului, șeful „Moldovagaz” a declarat că ar trebui să fie un control, dar în realitate nu există.

Noi interacționăm doar cu întreprinderea „Tiraspoltransgaz” și monitorizăm zilnic cât ei preiau din volume. În opinia mea ar trebui să conclucrăm mult mai activ cu ei. Am solicitat deja de două ori să ne spună care e consumul lor de gaze pentru sectorul rezidențial și pentru instituțiile sociale, pentru că acești consumatori reprezintă o prioritate. Cât privește consumul pentru sectorul industrial, din ceea ce vedem, ei continuă să consume. Centrala de la Cuciurgan generează energie electrică pe bază de gaze. Din datele pe care le-am văzut cred că și uzina metalurgică lucrează, poate noaptea, nu știu care e graficul lor de lucru. Cu atât mai puțin nu văd să fie probleme cu aprovizionarea obiectelor sociale sau a consumatorilor casnici cu gaze naturale. Cred că a ajuns timpul ca toți să plătească și am mai spus, dacă o sticlă cu apă în magazinele din Tiraspol costă 7 -8 lei, nu poate gazul să coste un leu”, a menționat șeful „Moldovagaz”

Întrebat dacă le explică și celor de la „Gazprom” această situație, Vadim Ceban a precizat că au discutat în repetate rânduri această problemă.

Cei de la Tiraspol ne reproșează că malul drept ia gaz mai mult și oferă mai puțin malului stâng. E adevărat, dar noi pentru gazul acesta plătim și nivelul nostru de plată crește. Nu am creat o catastrofă umanitară în stânga Nistrului odată cu reducerea volumelor. Ce catastrofă, îngheață infrastructura, nu este gaz? Pe moment nimeni nu îngheață, faptul că întreprinderile nu ar lucra, cele din Chișinău achită un preț real. Nu apăr pe nimeni, dar toți ar trebui să înțeleagă că ar trebui să se miște spre relațiile de piață”, a mai spus șeful Moldovagaz.

El a mai precizat că dacă se dorește încheierea unor contracte directe cu furnizori cum ar fi „Gazprom” acest lucru poate avea loc, dar în strictă conformitate cu legislația R. Moldova.

„Nimeni nu interzice acest lucru, dar există legea și orice furnizor dacă are posibilitatea să obțină în condiții mai bune gaze poate încheia contracte directe, cu condiția respectării legislației: să-și înregistreze compania pe teritoriul RM, să obțină licență, să divizeze activitățile: transport, distribuție, frunizare,să implementeze pachetul III și, poftim, activați cum activează și alți frunizori pe piață”, a conchis șeful „Moldovagaz”.

Amintim că la mijlocul acestei luni Tiraspolul a acuzat Chișinăul, în contextul reducerii cu 40% a volumelor de gaze distribuite în stânga Nistrului, că ar pune în pericol atât sectorul industrial, cât și situația economică din regiune.

Emisiunea „Cabinetul din umbră” poate fi urmărită integral mai jos.

comentarii: