Ședința de criză a liderilor UE are loc la o zi după măsurile anunțate de Franța și Germania care au decis să impună noi restricții. 

Germania va intra într-un lockdown parțial pe întreaga durată a lunii noiembrie, cu baruri și restaurante închise, însă școlile vor funcționa în continuare. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat carantină generală pentru cel puțin o lună. Oamenii vor avea voie să iasă din casă pentru achiziționarea de bunuri esenţiale, să meargă la medic sau să facă ora zilnică de mişcare în aer liber. 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a cerut, miercuri, guvernelor europene să ia „măsuri îndrăznețe” anti Covid. 

Livrarea unor potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19 către statele UE ar putea începe în mod serios în aprilie 2021, a declarat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a avertizat că evoluţia pandemiei COVID-19 în UE este „alarmantă” şi le-a cerut statelor membre să ia măsuri pentru „a salva vieţi”, precum şi mai multă coordonare între ele.

Înaintea videoconferinței liderilor UE, Comisia a emis o propunere către Consiliu pentru o cooperare mai cuprinzătoare în ceea ce privește reacția la pandemie, dar mai ales pentru un mai bun schimb de date, inclusiv cu privire la capacitatea de îngrijire din spitale; testare îmbunătățită și mai rapidă; utilizarea mai bună a aplicațiilor de urmărire a contacților; plus reguli mai consistente privind transportul și frontierele.

Von der Leyen le-a cerut liderilor europeni să pregătească planuri de vaccinare, chiar dacă studiile clinice nu au reușit încă să obțină un vaccin aprobat. „Facem apel la statele membre să pregătească acum planuri naționale de vaccinare și să le revizuiască la nivelul UE. Trebuie să fim pregătiți pentru sosirea primelor vaccinuri. Sunt multe de făcut”, a mai spus ea. 

Pentru a controla răspândirea infecţiilor, Bruxelles-ul le-a cerut statelor membre ale UE să-şi coordoneze strategiile de testare şi să folosească mai mult testele antigen rapide, deşi oferta pentru acestea este la nivel global redusă în raport cu cererea.