„Nu am fost informat. Eu am aflat în același timp și din aceleași surse. Nu am fost informat niciodată despre alte identități sau pașapoarte”, a declarat Pavel Filip.

Întrebat dacă nu a discutat cu nașul fiului său, Sergiu Răilean, care era șeful Agenției Servicii Publice în perioada în care lui Plahotniuc și Iaralov le-ar fi fost eliberate pașapoarte cu dublă identitate, liderul PD a spus că nici ruda sa „nu știa” despre acest fapt.

El a mai spus și că numele „Victor Novak”, pe care moderatorul l-a obținut pe surse, ca posibilă a doua identitate a lui Vladimir Plahotniuc, este unul pe care îl aude pentru prima dată.

La îndemnul moderatorului, de a face o interpelare în calitate de deputat către autoritățile statului pentru a confirma sau infirma faptul că a doua identitate a lui Vladimir Plahotniuc este „Victor Novak”, Filip a spus că ar putea face acest lucru, dar că se îndoiește că va primi și un răspuns.

În cadrul emisiunii au fost abordate și alte subiecte, inclusiv noul statut al PD-ului în Parlament, după ce cu voturile democraților a fost dat jos Guvernul Sandu și instalat unul nou. Pavel Filip a declarat că „PD-ul nu se afla într-o coaliție” de guvernare și că votul în susținerea acestui Executiv, pe viitor va fi condiționat.

Întrebat de ce, în loc să susțină un Guvern instalat și controlat Igor Dodon, Partidul Democrat nu merge la alegeri anticipate, Filip susține decizia va fi luată „în dependență de rezultatele Guvernului Chicu”.

Moderatorul i-a adus liderului PD exemplul lui Iurie Leancă și PPEM, care au fost „vioara a doua” în precedentul Guvern, fapt care a dus și la dispariția de pe scena politică a acestuia și l-a întrebat dacă nu se teme că va urma aceeași soarta.

„Partidul Democrat nu va fi în aceeași postură. Noi vom acționa în dependență de faptele acestui Guvern”, a replicat Pavel Filip.

El a respins și faptul că Ministerul Economiei ar fi revenit Partidului Democrat în actualul Guvern, în condițiile în care în funcție a fost numit Anatol Usatîi, un om promovat de PD anterior în Executiv. Liderul PD a spus că nu are informații că această funcție ar fi fost negociată de către Andrian Candu sau Vladimir Andronachi cu Igor Dodon.

El a mai spus că acum există „democrație” în partid, lucru ce lipsea când formațiunea era condusă de Vladimir Plahotniuc.

„Partidul Democrat acum este altul. O să recunosc acest lucru. Înainte în PD se lua o decizie de către președintele partidului și pe verticală era spre executare. Practic toți erau de acord, nimeni nu se opunea. Acum există democrație internă”, a spus Pavel Filip.

Afirmația a fost făcută în contextul zvonurilor precum că în PD ar exista mai multe grupări, iar mai mulți deputați democrați s-au opus demiterii Guvernului Sandu și votării celui în frunte cu Ion Chicu.

„Desigur, au fost și voci diferite cu referire la moțiunea de cenzură sau susținerea Guvernului. Dar ordinea de partid rămâne ordine. Minoritatea s-a supus majorității”, a menționat liderul PD.

În context, invitatul a declarat că Vladimir Plahotniuc nu mai are influență în PD, comentând ultimul mesaj el ex-liderului democrat de pe Facebook. Întrebat dacă atunci când vorbește de lipsa influenței se referă și la Constantin Botnari, Vladimir Andronachi, Andrian Candu sau Vladimir Cebotari, liderul PD a spus că nu „trebuie vorbit de anumite persoane” ci de PD în ansamblu.

Mai mult, potrivit lui Filip, Constantin Botnari ar urma în aceasta săptămână să-și depună mandatul de deputat.

În emisiune s-a discutat și despre informațiile precum că Alexandru Botnari, ales primar de Hâncești la 3 noiembrie, s-ar gândi să renunțe la mandatul de primar proaspăt obținut și să revină în Parlament, după ce așa i-ar fi cerut Igor Dodon. Filip a spus că a discutat cu Botnari și că acesta încă nu a luat o hotărâre, dar că dânsul i-a transmis că ar fi bine să rămână primar.