image
Sursa foto: captură video

80 de stampe japoneze sunt expuse la Muzeul Național de Artă al Moldovei // VIDEO

80 de stampe japoneze color sunt expuse, pentru prima oară, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Lucrările, alese pe sprânceană, reprezintă marile schimbări politice, sociale şi artistice, care au avut loc în Japonia în secolele XIX și XX. Publicul de la Chișinău poate să vadă expoziția până pe 15 martie.

Dacă priviți atent la aceste stampe japoneze, puteți descoperi istoria poporului nipon în diferite perioade, începând din 1830 şi până în 1912, când se produce o “deschidere” către Vest.

Expoziţia a fost divizată în trei secţiuni, fiecare prezentând lucrările într-o ordine cronologică. Stampele japoneze au fost studiate şi catalogate graţie colaboratorului ştiinţific Rossella Menegazzo de la Departamentul Patrimoniului Cultural şi Peisajistic al Universităţii din Milano. Aceasta susține că arta noastră are ceva în comun cu cea japoneză.

Stampele japoneze au fost achiziționate de Muzeul Național de Artă prin anii 70 ai secolului trecut, de la colecționari din Moscova. ”Este o onoare pentru instituție să dețină o asemenea colecție”, spune directorul instituției.

Stampele japoneze i-au influențat pe pictorii impresioniști din Europa, cum ar fi Claude Monet, Vincent Van Gough sau Paul Cezanne. Impresionați de arta niponă sunt și contemporanii noștri.

Stampă este o imagine imprimată, de obicei pe hârtie sau mătase, după un desen gravat pe o placă de metal moale, cupru, de piatră sau de lemn. Expoziția stampelor japoneze va rămâne deschisă la Muzeul Național de Artă al Moldovei până pe 15 martie curent. 

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: