image
Sursa foto: realitatea.md

Promo-Lex constată peste 100 de încălcări: Transportarea organizată a alegătorilor, agitație electorală și nereguli tehnice

Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor locale generale și parlamentare noi din 20 octombrie 2019 constată că până la ora 13:30 au fost raportate 196 de incidente, dintre care 176 au fost prelucrate, iar 150 incluse. Cele mai multe nereguli țin de agitația electorală dar și de transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare.

Potrivit Promo-Lex, până la ora 13:30 au fost raportate 15 cazuri de agitație electorală în mai multe raioane ale țării.

La doar 10 metri de secțiile de votare din Durlești și Băcioi sunt amplasate panouri cu candidații la funcția de primar, iar în raioanele Șoldănești și Drochia au fost observate afișe electorale pe pilonii de electricitate.

Un incident grav a fost raportat și la secția de votare 11/22 din satul Grădiște, raionul Cimișlia, unde la ora 11:05 secția s-a declarat închisă din motiv că nu funcționa SIAS alegeri. Astfel, au fost închise ușile, iar alegatorilor nu le-a fost permis să intre timp de zece minute.

Totodată, observatorii Promo-Lex au constatat mai multe cazuri de agitație electorală sau PR negru pentru a determina alegerea alegătorilor.

Observatorul din partea unui concurent indica alegătorilor care veneau la SV ce să facă, unde să meargă, la ce masă să se apropie etc. După ce președintele BESV a fost informat despre aceasta, observatorul a încetat să se mai implice, iar președintele a spus că va lua măsuri dacă situația se va repeta.

Un asemenea caz a avut loc și la o secție de votare din centrul capitalei unde un alegător a auzit cum un membru BESV îi sugera unei doamne de vârsta a treia să voteze un număr anumit.

Și nouă cazuri de transportare organizată a alegătorilor au avut loc în mai multe raioane ale țării.

La Dubăsari, Cocieri, alegătorii vin în mod organizat cu două microbuze, iar președintele secției de votare este la curent.

Au fost înregistrate și 20 de cazuri de prezență nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare.

Nereguli au fost raportate și la nivel de sigilarea și păstarea sigură a buletinelor de vot. Într-o seție din Cimișlia, Mihailovca, buletinele de vot se află pe geamul secție de votare, oricine poate avea acces la ele.

Conform paginii Comisiei Electorale Centrale, în mun. Chișinău până la ora 14:34 au votat în total 147400 alegători. În același timp, s-a constatat pe sectoare următorul număr de alegători care au votat la ora indicată mai sus: Buiucani – 17390, Centru – 14494, Botanica – 26106, Ciocana – 17287, Rîșcani – 23608 și în suburbii – 27970, ceea ce constituie în total 126855 alegători.

Astfel, se atestă o diferență de 20545 alegători care conform calculelor general per municipiu ar fi votat la ora 14:34.

Acest fapt determină apariția unor dubii rezonabile privind prezența reală la vot, precum și faptul că, rata de participare la alegeri în mun. Chișinău nu ar fi calculată și/sau prezentată corecta pe pagina Comisiei Electorale Centrale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: