După meciul pe muchie de cuțit cu Juventus, Real Madrid a ajuns pentru a 8-a oară consecutiv în semifinalele Champions League, o performanță fără precedent.

O zi mai târziu, Atletico Madrid a obținut biletele pentru careul de ași din Europa League după un retur greu la Lisabona. O realizare răsunătoare pe plan continental: au ajuns în semifinalele unei cupe europene pentru a 6-a oară (a 3-a oară la rând) în ultimele 9 sezoane (indiferent că a fost vorba de Liga Campionilor sau de Europa League).

În acest timp, Atletico a câștigat de două ori Europa League (2010 și 2012) și a jucat două finale în Liga Campionilor (2014, 2016), ambele pierdute în fața rivalei Real. În total, Atletico are 17 prezențe în semifinalele competițiilor europene.