image
Sursa foto: Bloomberg.com

Rusia estimează că veniturile din exporturile de energie vor ajunge la 337,5 miliarde de dolari în acest an

Volumele mai mari ale exporturilor de petrol, coroborate cu creşterea preţurilor gazelor, vor mări veniturile Rusiei din exporturile de energie la 337,5 miliarde de dolari în acest an, respectiv cu 38% faţă de 2021, potrivit unui document al Ministerului Economiei văzut de Reuters.

Creşterea veniturilor, dacă se va materializa, va ajuta la susţinerea economiei Rusiei în faţa valurilor de sancţiuni occidentale. Aceasta va oferi preşedintelui Vladimir Putin numerar pentru a finanţa cheltuielile militare sau pentru a creşte salariile şi pensiile într-un moment în care economia a intrat în recesiune şi inflaţia erodează nivelul de trai.

Dar boom-ul veniturilor din energie compensează doar parţial prejudiciul cauzat de sancţiuni asupra economiei în ansamblu, au spus analiştii.

„Impactul sancţiunilor asupra economiei Rusiei este foarte neuniform. În unele sectoare, a fost catastrofal, cum ar fi industria auto. Sectorul petrolului este relativ nevătămat deocamdată”, a declarat Janis Kluge, asociat senior la Institutul German pentru Afaceri Internaţionale şi de Securitate.

Pe lângă sectorul auto, el a citat IT-ul şi finanţele drept două dintre sectoarele cele mai afectate, deoarece au fost puternic conectate la occident.

Documentul ministerului prevede că veniturile din exporturile de energie vor scădea la 255,8 miliarde de dolari anul viitor, dar că vor fi mai mari decât încasările din 2021, de 244,2 miliarde de dolari.

Ministerul Economiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Preţul mediu de export al gazelor naturale va creşte de peste două ori în acest an, la 730 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, înainte de a scădea treptat până la sfârşitul anului 2025, potrivit prognozei.

Fluxurile de gaze din Rusia, principalul furnizor al Europei, sunt reduse anul acesta, după ce o rută a fost închisă când Moscova a trimis trupe în Ucraina, în februarie, iar către unele ţări europene au fost întrerupte pentru că acestea au refuzat să plătească gazele în ruble şi a izbucnit o dispută legată de reparaţiile la o turbină pentru conducta Nord Stream 1, care are traseul din Rusia până în Germania.

Preţurile gazelor au crescut în consecinţă, confruntându-i pe consumatorii europeni cu ameninţarea raţionalizării energiei în această iarnă şi cu niveluri ale inflaţiei nemaivăzute de zeci de ani.

Ministerul Economiei estimează acum că volumele de gaze din conducte de la exportatorul rus Gazprom vor scădea la 170,4 miliarde de metri cubi (bcm) în acest an, comparativ cu prognoza publicată în mai, de 185 miliarde de metri cubi şi faţă de 205,6 miliarde de metri cubi exportaţi în 2021, scrie News.ro.

Rusia a început să-şi crească treptat producţia de petrol după restricţiile legate de sancţiuni şi pe măsură ce cumpărătorii asiatici au mărit achiziţiile, ceea ce a determinat Moscova să-şi mărească previziunile pentru producţie şi exporturi până la sfârşitul anului 2025, arată documentul.

Gazprom a spus, de asemenea, că livrările de gaze pentru China sunt în creştere, dar nu a oferit detalii, iar Europa rămâne de departe cea mai mare piaţă a gazului rusesc.

comentarii: