Cunoscut pentru farsele pe care le face, fotbalistul sicilian și-a lăsat colegii mască la ultimul meci. Un elicopter a aterizat chiar pe teren și doi mascați au coborât și l-au "săltat" pe Ignazio Barbagallo, spre stupefacția celor prezenți.

"Barbagallo, binecunoscut pe plan local pentru farsele pe care le face, și-a înscenat propria răpire. Meciul a fost oprit și fotbalistul a dispărut, cu un elicopter.

Barbagallo a ridicat mâinile sus și s-a predat imediat, iar doi oameni l-au luat pe sus și l-au dus la elicopter.", comentează jurnaliștii de la The Sun.

Clubul sicilian va trebui însă să plătească, după această idee a lui Barbagallo. Citta Di Viagrande s-a ales cu o amendă de 200 de euro și cu o suspendare de la meciuri până în luna iunie, pentru "întreruperea meciului și decizia de a permite unui elicopter să aterizeze pe teren, lucru care a compromis siguranța celor prezenți".