image
Sursa foto: Getty Images

Ultima extravaganță a lui Conor McGregor: un ceas căruia i se spune "Ochiul Tigrului" și costă o avere

Conor McGregor calcă pe urmele lui Floyd Mayweather. Excentricul luptător a ieșit din nou în evidență cu ultima achiziție extravagantă.

Aflat pe yachtul său, irlandezul de 31 de ani s-a afișat cu un ceas Rolex în valoare de 122.000 de euro, cam cât un apartament central în București. Accesoriul de lux este poreclit "Ochiul Tigrului".

Nu este prima bijuterie de acest fel pe care o are McGregor. Recent, el și-a mai achiziționat un ceas de 90.000 de euro, care a fost produs doar în 25 de exemplare, iar cel achiziționat de el este al 12-lea.

”Mi-am luat un nou ceas, ediție limitată. Am pus mâna pe unul din cele 25 disponibile. Mi-am luat ceasul cu numărul 12.

Producătorii nu vor mai folosi vreodată această culoare. Are diamante și curele din piele de crocodil”, a scris fostul luptător pe Instagram.

McGregor are o colecție de ceasuri în valoare de peste 800.000 de euro.

Conor McGregor și-a anunțat din nou retragerea din luptele în cușcă. Este a treia oară când irlandezul spune că se retrage, însă nu-și "plânge de milă". La 31 de ani, cel mai mare star al momentului din luptele în cușcă a strâns o avere impresionantă.

Nu numai din meciuri, pentru că luptele din UFC nu sunt remunerate la fel de bine ca acelea din box. De exemplu, cea mai marte bursă a sa în luptele în cuşcă a fost de 3 milioane de dolari, care rămâne un record în UFC.

Însă la meciul din 2017, cu Floyd Mayweather, disputat pe regulament de box, irlandezul a avut asigurate 30 de milioane de dolari doar din bursa de meci, fără a mai pune la socoteală drepturile de imagine şi sponsorii.

Potrivit reputatei publicații Forbes, McGregor a adunat 113 milioane de euro până la finalul anului trecut însă în această sumă nu sunt incluse și veniturile pe carte le are din alte afaceri, în afară de banii din lupte.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: