image
Sursa foto: NewMoney

Doi cetățeni străini, pe banca acuzaților; De ce sunt învinuiţi

Cauza penală în privința a doi cetățeni străini, care sunt învinuiți de trafic de influență, urmează să ajungă pe banca acuzaților.

Conform unui comunicat, denunțătorul s-a plâns că i-a fost extorcată suma de 4000 de euro, în vederea minimalizării răspunderii penale a altor două persoane învinuite într-o altă cauză penală examinată de CNA.

„Cei doi dădeau asigurări că au influență asupra persoanelor cu funcții de răspundere din cadrul SIS și CNA și le vor determina să adopte o hotărâre favorabilă, exprimată prin aplicarea unei amenzi, în privința învinuiților pe cauza penală respectivă, motiv pentru care, au primit, în câteva tranșe, suma de 4000 euro”, se mai arată în comunicat.

Învinuiții și-au recunoscut vina şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi conveţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: