image
Sursa foto: customs.gov.md

33 de tentative de trafic ilicit de mărfuri, prevenite de ofițerii vamali ai RM timp de o săptămână

În perioada 26 noiembrie–3 decembrie 2022, angajații Serviciului Vamal au prevenit 33 tentative de trafic ilicit de mărfuri. Cazurile au fost înregistrate de către inspectorii posturilor vamale Leușeni, Aeroportul Internațional Chișinău, Palanca, Tudora, Sculeni, precum și de către ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal.

Ofițerii vamali au depistat următoarele bunuri nedeclarate în rezultatul controlului vamal: articole vestimentare, produse cosmetice, parfumuri, suplimente nutritive, suplimente alimentare, produse medicamentoase, încălzitoare automatizate pentru vehicule, piese auto uzate, aparate pentru masaj, articole sanitare, modemuri și telefoane pentru comunicare prin satelit, medicamente, instrumente electrice, armă airsoft, țigări electronice, ș.a.

Cercetările continuă în scopul stabilirii complete a circumstanțelor, iar făptașii riscă amenzi conform Codului Contravențional al Republicii Moldova.

În aceiași perioadă, în urma acțiunilor întreprinse de către funcționarii vamali în scopul contracarării traficului de produse de tutungerie la frontieră, au fost depistate și ridicate peste 10 200 țigarete de diferite mărci cu timbru de acciz al Republicii Moldova.

Concomitent, în perioada de referință la posturile vamale Chișinău 1 (PVI, Industrială), Chișinău 2 (PVI, Cricova), Chișinău 3 (PVI, Petricani), Chișinău 4 (PVI, Poșta), Căușeni (PVI), Bălți (PVI), Bulboaca (PVI), au fost stabilite 55 încălcări și anume: declararea neautentică a mărfurilor, încălcarea termenului de tranzit, indicarea parțială a mărfurilor în declarația vamală, surplus de marfă stabilit în cadrul controlului fizic, date contradictorii în actele de însoțire a mărfurilor, indicarea greșită a descrierii mărfii, lipsa sigiliului vamal, indicarea eronată a valorii mărfurilor, încălcarea termenului de încheiere a regimului, ș.a.

Detalii despre rețineri, puteți consulta pe canalul de Telegram al Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

Adițional, funcționarii vamali au identificat:

- 89 mijloace de transport cu numere străine, care au depășit termenul de aflare pe teritoriul țării (180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive)

- 41 cazuri de încălcare a prevederilor legale privind interzicerea punerii la dispoziția unei alte persoane a mijlocului de transport cu numere străine, plasat sub regim vamal de admitere temporară

Pentru nerespectarea condițiilor de derulare a regimului vamal de admitere temporară, persoanele riscă amenzi de la 3000 la 4500 lei, cu obligativitatea scoaterii mijlocului de transport de pe teritoriul Republicii Moldova.

Serviciul Vamal al Republicii Moldova face apel către cetățeni să respecte legislația vamală și să declare mărfurile în cadrul controlului vamal.

Noutăţile partenerilor

comentarii: