image
Sursa foto: Jurnal.md

Igor Boțan, despre candidatura lui Renato Usatâi la prezidențiale: „Are altă miză; I-ar convine victoria Maiei Sandu”

Participarea lui Renato Usatâi la alegerile prezidențiale de la 1 noiembrie, ar urmări alte scopuri, spune analistul politic Igor Boțan. Potrivit acestuia, dacă Usatâi nu va ajunge în turul II, acesta nu ar susține niciun candidat, însă îi va fi mai confortabilă victoria Maiei Sandu. Boțan mai spune că miza lui Usatâi ar fi ca să-și obțină înapoi electoratul pe care l-a pierdut în 2014 și organizarea alegerilor parlamentare anticipate pentru a-și crea formațiune parlamentară, ceea ce l-ar ajuta să-și rezolve problemele pe care le are la Moscova.

„Eu sunt convins că el în turul II nu va susține pe nimeni, în primul rând pentru că dacă vor fi Maia Sandu și Igor Dodon, nu cred că Maia Sandu îi va cere sprijinul, și nu cred că Domnul Renato Usatâi este interesat să se adreseze către cetățeni pentru ca să suțină un candidat sau altul. Totuși revenirea în forță a lui Renato Usatâi și căpătarea noilor pârghii țin mai mult de victoria Maiei Sandu pentru că victoria aceasta apropie alegerile parlamentare anticipate, scopul principal al lui Renato Usatâi. Victoria Maiei Sandu i-ar convine mult mai mult decât cea a lui Igor Dodon”, a declarat analistul politic Igor Boțan în cadrul talk-showului „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Igor Boțan mai spune că Renato Usatâi ar putea obține după alegerile parlamentare anticipate toate pârghiile pentru a-și rezolva singur problemele pe care le are la Moscova.

„Cred că Renato Usatâi în această campanie electorală are o miză foarte foarte mare, și anume de a-și obține înapoi electoratul pe care l-a pierdut în 2014 când a fost scos din campania electorală. El are scopul ca într-un timp foarte scurt să-și facă formațiune parlamentară, astfel devenind un jucător foarte important inclusiv pe segmentul de stânga. Atunci cu reprezentare parlamentară când nu mai are nevoie de altcineva, acesta va putea să-și rezolve ușor problemele apărute la Moscova pe care dânsul spune că au fost inspirate de Igor Dodon”, a mai precizat Igor Boțan.

În cadrul aceleași emisiuni, un alt analist politic, Anatol Țăranu, spune că în turul II dacă Usatâi nu își va îndemna alegătorii să susțină un candidat sau altul, cei de la Nord s-ar putea întoarce către candidatura lui Igor Dodon.

„Dacă Usatâi în turul II se va adresa electoratului său eu cred că marea majoritate va merge după îndemnul pe care îl va face el. Dacă el va rămâne neutru, apare o problemă foarte mare și s-ar putea întâmpla că cei de la Nord se vor întoarce către Dodon, care va încerca direct să atragă alegătorii de acolo. O problemă ar fi cum Maia Sandu va reuși să recupereze acest handicap”, a declarat Anatol Țăranu.

Alegerile prezidențiale urmează să aibă loc în această duminică, iar numele candidatului Renato Usatâi este primul în buletinul de vot.

Noutăţile partenerilor

comentarii: