image
Sursa foto: Profimedia

Decizia finală luată în cazul Kamilei Valieva, tânăra depistată dopată după ce a scris istorie la JO

Kamila Valieva (15 ani) a primit din partea TAS permisiunea de a concura în continuare la Jocurile Olimpice de la Beijing, în ciuda unui test antidoping pozitiv, anunţă Sky News.

Tânăra sportivă din Rusia va evolua în programul scurt al probei individuale feminine de patinaj artistic, care va avea loc marţi.

Instanţa sportivă a confirmat ridicarea suspendării provizorii dictate împotriva adolescentei în vârstă de 15 ani de către Agenţia rusă antidoping (RUSADA), considerând că privarea sa de competiţie, înainte de a fi examinat fondul acestei cauze, i-ar provoca "prejudicii ireparabile".

"Sportiva ar trebui să beneficieze de următoarele circumstanțe excepționale, are sub 16 ani și este o persoană protejată conform codului Agenției Mondiale Anti-Doping (Wada)", a declarat Matthieu Reeb de la TAS.

Valieva, noua senzaţie a patinajului artistic, este considerată marea favorită a concursului feminin de marţi, după ce a ajutat Rusia să cucerească primul titlu olimpic pe echipe din istoria sa, săptămâna trecută. Ea poate deveni campioană olimpică la primul sezon la seniori, chiar dacă nimic nu o împiedică să fie sancţionată în câteva luni, riscând să-i fie anulate toate rezultatele, inclusiv cele de la Olimpiadă.

Cazul Valieva vine în momentul în care sportivii ruşi participă la aceste Jocuri sub drapelul Comitetului Olimpic Rus, după ce ţara lor are interdicţie la Olimpiadă din cauza unui uriaş scandal de dopaj instituţionalizat, pe care Moscova l-a negat de ani de zile.

Valieva, în vârstă de 15 ani şi neînvinsă până acum la prima sa participare la seniori, a fost depistată pozitiv la trimetazidină la un control antidoping efectuat pe 25 decembrie, în cursul Campionatelor Rusiei, de către Agenţia rusă antidopaj (RUSADA), a anunţat într-un comunicat ITA (Agenţia Internaţională de Testare), instanţă responsabilă cu controalele antidoping pe durata Jocurilor Olimpice.

Trimetazidina, medicament utilizat pentru a trata anginele pectorale, este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) din 2014.

RUSADA a "suspendat-o provizoriu cu efect imediat" pe Valieva, a explicat ITA într-un comunicat care detaliază derularea evenimentelor. Această suspendare provizorie o priva pe tânăra patinatoare să participe la orice competiţie, inclusiv Jocurile Olimpice 2022. "Dar sportiva a făcut apel la decizia RUSADA pe 9 februarie şi o nouă audiere a avut loc în aceeaşi zi", adaugă ITA.

"În seara de 9 februarie, RUSADA a decis să ridice suspendarea provizorie a sportivei, care îi permite astfel să continue să participe la Jocurile Olimpice. Motivarea deciziei urmează a fi comunicată părţilor", mai precizează ITA.

Dar, "întrucât o decizie este necesară înainte de" debutul competiţiei individuale, programată în perioada 15-17 februarie, "CIO îşi va exersa dreptul de a face apel fără să aştepte motivarea deciziei RUSADA", a anunţat ITA.

Vârsta Kamilei Valieva, sub 16 ani, face din ea o "persoană protejată", ceea ce implică dispoziţii speciale, confidenţialitate în jurul testului şi sancţiuni potenţial mai blânde, conform reglementării AMA/WADA.

Din cauza acestui test pozitiv, ceremonia de acordare a medaliilor în proba pe echipe a concursului de patinaj artistic de la JO 2022 nu a mai avut loc.

Valieva, considerată în unanimitate noua ţarină a patinajului artistic, a făcut senzaţie la Beijing reuşind o săritură cvadruplă.

Luni, echipa Comitetului Olimpic Rus a cucerit medalia de aur în proba pe echipe, devansând SUA şi Japonia în clasamentul final.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: