„Scoaterea lui Ștefan Gațcan peste hotare, demonstrează că totul este un joc, o favoare făcută fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc. Nimeni nu-l va extrăda pe acesta unui stat unde se fură deputați. Dacă ar fi fost făcut un autodenunț la Procuratura Generală, în care Ștefan Gațcan ar fi declarat despre faptul că i s-au propus 500 000, acest deputat în mod automat ar fi intrat în custodia statului și ar fi beneficiat de protecție din partea statului. Nu ar fi avut loc nicio escortă în vie, peste hotare, live-uri care au ajuns subiect de parodii. Totul trebuia făcut conform legii” a menționat unul din liderii MPU, Dorin Chirtoacă.

Acesta a mai declarat că PG nu întreprinde nimic referitor la pretinsele coruperi ale deputaților, ca să aibă loc ridicarea imunității celor care cumpără deputați.

„Banditismului trebuie să i se pună capăt. Nu am scăpat de cel din anii 90 din stradă, ca să ajungem la un banditism în Parlament și Președinție. Cine i-a pus lui Gațcan 500 000 pe masă. Ce înseamnă că un deputat este plimbat precum caprele la piață? Organele de drept trebuie să dea un răspuns. Noi trebuie să ajungem la alt nivel, al democrației și al demnității”, a mai spus Chirtoacă.

Cei prezenți la flashmob au mai scandat „Jos Dodon!”, „Jos bandiții”.

Amintim că vineri, 3 iulie, președintele Igor Dodon a declarat că a fost informat de Ștefan Gațcan că la acesta a venit o persoană care i-a pus 500 000 pe masă.

„El a venit la mine într-o zi puțin speriat și mi-a spus că a venit o rudă a nănașei fiicei, nu stiu cine, de la Violeta Ivanov, și i-a pus pe masă 500 mii de euro. A doua zi a venit la mine si mi-a spus că el categoric nu acceptă acești bani.

I-am spus du-te la procuratura. N-a vrut sa se duca la Procuratura Generala să depună denunț”, a spus președintele în acdrul vblogului său „Președintele răspunde”.

PROTESTPROTEST
Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu
Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu
Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu
Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu