Stăpânul câinelui ieşise din autoturism fără să oprească motorul, iar patrupedul, Max pe numele lui, a mișcat din greșeală schimbătorul de viteze, scrie Digi24.

Și fiindcă are cutie automată, mașina a pornit în marșarier, spre surprinderea vecinilor. Uimiți și speriați în egală măsură, aceștia au sunat la poliție, numai că agenții n-au putut interveni aproape o oră.

Au privit doar de pe margine, timp în care mașina condusă de Max a dărâmat cutii poștale și tomberoane de gunoi.

S-a oprit într-un final, iar șoferul blănos a fost eliberat fără să fi provocat pagube prea mari.