FOTO: Complexul sportiv Arena Chișinău, finalizat în proporție de 98%; Când va fi dat în exploatare
Complexul sportiv Arena Chișinău, construit în extravilanul comunei Stăuceni, este finalizat în proporție de 98% și va fi dat în exploatare la sfârșitul lunii aprilie 2020.
Potrivit Guvernului, în prezent, se fac pregătiri pentru testarea infrastructurii și a echipamentelor care asigură funcționalitatea complexului sportiv care va avea o capacitate de cinci mii de locuri.
În cadrul unei vizite de inspecție a premierului Chicu, a fost discutat subiectul construcției unui drum de ocolire, care urmează a fi executat până la sfârșitul lunii aprilie 2020.
Arena Chişinău este ridicată pe o suprafaţă de 10 hectare. Complexul sportiv va dispune de o arenă polivalentă, sală mică pentru competiții, club de tenis, bazin olimpic, Aqua Park, o piscină deschisă pe timp de vară - care iarna se va transforma în patinoar, dar şi de o parcare.
Lucrările de construcţie sunt efectuate de o companie din Turcia, în baza parteneriatului public-privat. De precizat că partenerul privat, compania Summa din Turcia, este singurul care s-a arătat interesat de concursul organizat de autoritățile de la Chișinău.
Anterior, s-a anunțat că proiectul Arena Chișinău va costa 43 de milioane de euro. Ulterior fostul Guvern Filip a majorat investiția cu peste 1 milion 529 de mii de euro.
Precizăm că Procuratura Generală a inițiat o cauză penală pe delapidarea averii străine și abuz de putere în interesul unui grup criminal în cazul Arenei Chișinău.
comentarii: