image
Sursa foto: jurnal.md

PSRM solicită CC să interpreteze prevederile Constituției prin care statul e obligat să asigure trai decent cetățenilor

Deputații PSRM solicită Curții Constituționale să interpreteze prevederile Legii Supreme, prin care statul este obligat să asigure un trai decent fiecărui cetățean.

Mai exact, este vorba de prevederile articolului 47 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova care stipulează: „Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare”.

Socialiștii solicită magistraților să se expună ce măsuri urmează să întreprindă statul pentru asigurarea unui nivel de trai decent pentru cetățeni.

De asemenea, se solicită să fie tălmăcit dacă statul este obligat să întreprindă măsuri economice urgente în cazul în care volumul cumulativ al taxelor și tarifelor opozabile cetățeanului depășește volumul debitului lunar al acestuia.

Totodată, Înalta Curte este chemată să spună dacă corespunde spiritului Constituției garantarea de către stat a unei pensii minime sau a unui salariu minim mai mici decât costul coșului minim de consum.

comentarii: