image
Sursa foto: jurnal.md

Ambasadorul UE: „Nu vom trece ușor peste derapajele democratice și peste nerespectarea condițiilor asumate”

Respectarea valorilor democratice şi a statului de drept se află la temelia relaţiilor Uniunii Europene cu Republica Moldova, iar UE nu va trece ușor peste derapajele democratice și peste nerespectarea condițiilor asumate de către guvernarea de la Chișinău. Declarația a fost făcută de ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, în cadrul seminarului național „Legislaţia electorală din RM, regulamentele şi practicile partidelor politice din perspectiva incluziunii: constatări şi provocări”.

„Sunt sigur ca puțini sunt aceia care credeau că evoluțiile electorale în Moldova vor avea un asemenea traseu și vom trebui să ne punem din nou unele întrebări cu privire la ABC-ul unor alegeri libere și corecte – respectiv respectarea dreptului de a alege și a dreptului de a fi ales. Uniunea Europeană și eu personal am subliniat în nenumărate rânduri atenția pe care o acordăm respectării statului de drept, a libertăților și drepturilor fundamentale și a unui mediu pluralist democratic. Doresc să punctez din nou aceste aspecte – poate și doar pentru a re-confirma că memoria noastră nu este scurtă și că nu vom trece ușor peste derapaje democratice și peste nerespectarea condițiilor asumate”, a declarat șeful Delegației UE.

În context, Peter Michalko a menționat că mai multe recomandări anterioare – fie de la OSCE/ODIHR, fie Comisia de la Veneția, fie chiar de la Curtea Constituțională a Republicii Moldova – nu au fost respectate.

„Mai mult legislația electorală a fost modificată în 2017 în lipsa unui consens larg intern și contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale OSCE/ODIHR. Anularea alegerilor pentru primarul Chișinăului câștigate de Andrei Năstase de către Comisia Elecorală Centrală în urma deciziilor luate de instanțele de judecată a subminat și mai mult încrederea propriilor cetățeni în instituțiile care ar trebui să fie garantul unui cadru electoral corect și independent”, susține șeful Delegației UE.

Totodată, Peter Michalko a adăugat că „respectarea valorilor democratice şi a statului de drept se află la temelia relaţiilor Uniunii Europene cu Republica Moldova” și că „voința cetățenilor trebuie să fie respectată”.

„Condiţiile politice rămân principalul instrument în mâinile noastre și ele vor fi utilizate cu scopul de a inversa o tendinţă pe care o vedem periculoasă pentru democraţie şi statul de drept în Republica Moldova. Acesta este primul şi cel mai important lucru pe care cetăţenii moldoveni îl aşteaptă şi îl merită, indiferent de gen, vârstă, identitate etnică, limbă, religie, nivel de trai sau categorie profesională. Obiectivul politicii noastre faţă de Republica Moldova rămâne acela de a aduce îmbunătăţiri tangibile în viaţa tutoror cetăţenilor săi, îmbunătățiri care pot avea loc pe deplin doar în condițiile respectării libertăților și drepturilor lor, inclusiv a celor politice”, a punctat oficialul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: