image
Sursa foto: captură video

Își acopereau fețele, intrau în locuințe și furau tot ce puteau; Patru tineri, reținuți: „Cu banii furați petreceam”

Patru membri ai unei grupări infracţionale specializată în comiterea furturilor din locuinţe și automobile pe teritoriul raioanelor Străşeni, Criuleni, Ialoveni, precum şi în municipiul Chişinău şi în suburbii, au fost reținuți aseară, după ce au fost filați timp de o lună.

Activitatea ilegală a indivizilor a fost monitorizată de poliţişti timp de o lună, timp în care forțele de ordine au adunat probe care ar demonstra participarea suspecților la circa 20 de furturi din automobile și locuințe, comise pe teritoriul raioanelor Străşeni, Criuleni, Ialoveni, precum şi în municipiul Chişinău şi în suburbii. Prejudiciul cauzat victimelor până la moment se ridică la peste 300 de mii de lei.

Liderii grupării s-au dovedit a fi doi fraţi, de 22 şi respectiv 24 de ani, anterior judecați pentru infracțiuni similare, cu o pregătire sportivă bună, alţii doi fiind minori.

Ca urmare a investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că membrii grupării sunt implicaţi în comiterea mai multor infracţiuni, care au asemănări între ele după modul de operare şi cazurile în care suspecții au fost surprinşi pe camerele video.

Bănuiţii alegeau localităţile din suburbiile Chişinăului sau a raioanelor din zona de centru a ţării la întâmplare, ulterior, pe timp de noapte, cu automobile luate în chirie ajungeau la locul destinat, se deghizau cu măşti confecţionate artizanal şi prin metoda forțării geamurilor sau acces liber, pătrundeau în gospodării unde furau bani și lucruri de preț.

În urma percheziţiilor efectuate polițiștii au depistat şi ridicat mijloace băneşti, mănuşi și diverse bunuri, care ar fi furate.

La moment liderii grupării sunt reținuți pentru 72 de ore, iar cei doi membri cu vârsta de 16 și 17 ani, sunt cercetați în libertate.

Dacă vinovăţia acestora va fi dovedită în instanţă, aceştea riscă o pedeapsă până la 10 ani de privaţiune de libertate.

Actualmente, se întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, în vederea întăririi bazei probatorii, inclusiv stabilirea implicării acestora la comiterea altor infracțiuni, înregistrate pe teritoriul țării.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: