image
Sursa foto: Jurnal.md

IGP va organiza astăzi o conferință unde vor fi oferite informații complete despre accidentul teribil de la Buiucani

Inspectoratul General al Poliției anunță că astăzi se va organiza o conferință în legătură cu cumplitul accident de ieri din sectorul Buiucani în urma căruia două persoane au decedat iar 24, inclusiv copii au ajuns la spital cu diferite traumatisme.

Potrivit IGP, în cadrul conferinței vor fi oferite informații actualizate și complete despre toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Totodată în cadrul ședinței de urgenă de ieri, Inspectoratul General al Poliției a dispus crearea unei Linii Fierbinți a IGP, tel. (022) 868-113, 868-112 , unde cetățenii pot oferi sau primi informații cu privire la accidentul produs.

În cadrul ședinței, au fost stabilite mai multe măsuri în vederea excluderii pe viitor a cazurilor similare.

Amintim că tragedia a avut loc ieri în jurul orei 14:00 la intersecția străzilor Alba Iulia și Onisifor Ghibu din sectorul Buiucani al capitalei.

Doi oameni au murit, iar alți 24, inclusiv copii, au fost răniți după ce o mașină a intrat în plină viteză într-un troleibuz de pe linia 21.

Potrivit poliției, nenorocirea s-a produs în timp ce șoferița unei mașini marca Porsche Cayenne a trecut la culoarea roșie a semaforului cu o viteză de aproximativ 120 de kilometri la oră.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: