image
Sursa foto: privesc.eu

Raportul Kroll 2 va fi publicat astăzi, nu și lista beneficiarilor

Raportul Kroll 2 care conține o investigație a fraudei sistemului bancar din Republia Moldova, va fi publicat astăzi.

Despre aceasta a anunţat preşedintele Comisiei de anchetă, Alexandru Slusari în cadrul unui briefing.

Deputatul a declarat că membrii Comisiei au avut o întrevedere cu reprezentanții Kroll. Compania este reticentă față de oportunitatea publicării acestui raport, din varii motive, dar niciodată nu a creat obstacole în acest sens.

"Totuşi, acest raport nu conţine cea mai importantă anexă, şi anume lista beneficiarilor, dar acea listă se află la Procuratura Generală, care trebuia să o publice. Comisia de anchetă va obţine în cel mai scurt timp această listă în pofida poziţiei procuraturii", a declarat Slusari.

"În raportul care va fi publicat este descrierea mai detaliată a procesului de devalizare, numeele firmelor şi a persoanelor acţionare ale acestor firme", spune preşedintele Comisiei.

"Nu am găsit niciun argument de ce societatea noastră să nu fie familiarizată cu acest raport. Pe parcursul acestei zile, acest raport va fi expediat către toată presa, însă vor fi unele haşurări la solicitarea Băncii Naţionale, care conţin informaţii despre băncile internaţionale.

Decizia de a publica raportul a fost votată unanim de membrii Comisiei, care au primit raportul de la compania americană de audit și investigații financiare Kroll.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: