Breaking News

image
Sursa foto: Jurnal.md

Cetățenii se pot programa online pentru a beneficia de servicii medicale de înaltă performanţă

Persoanele asigurate își pot face online programare la serviciile medicale de înaltă performanţă prin intermediul unui sistem informațional pus recent în funcțiune la nivelul întregii țări de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Totodată, cetățenii pot să-și aleagă de sine stătător prestatorul acestor servicii. Sistemul a fost testat anterior în regim pilot, astfel a fost asigurată viabilitatea lui, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de CNAM.

Serviciile respective trebuie să fie prescrise de medic, iar persoana căreia i-au fost indicate va trebui să respecte anumiți pași: să acceseze Sistemul Informațional de Raportare și Evidență a Serviciilor Medicale, să introducă IDNP-ul (codul numeric personal, din buletinul de identitate), apoi codul unic de pe biletul de trimitere, apoi să apese  butonul „Caută”. După aceasta, pacientul va trebui să apese butonul  din dreptul serviciului medical prescris. Sistemul va afișa lista tuturor instituțiilor medicale care prestează acest serviciu. Ulterior, persoana va accesa butonul  din dreptul instituției medicale în care dorește să îi fie oferit serviciul, după care va trebui să aleagă data și ora pentru prestarea serviciului. Pentru a încheia programarea, persoana trebuie să apese butonul „Salvează”.

Acești pași pot fi vizualizați și la accesarea bannerului „Programare online la serviciile medicale de înaltă performanță” de pe site-ul CNAM.

În cazul persoanelor care nu utilizează computerul, programarea va fi făcută de medicul care a emis biletul de trimitere sau prin intermediul Centrului de apel INFO CNAM, la numărul de telefon 0 800 99999.

Lista serviciilor medicale de înaltă performanţă incluse în sistem cuprinde servicii de diagnostic funcţional, imagistică medicală, investigaţii de radiodiagnostic, de diagnostic intraarticulare, endoscopie de diagnostic etc.

Sistemul poate fi accesat de la computer sau de pe orice dispozitiv conectat la Internet, fără a fi necesară instalarea de aplicaţii sau programe suplimentare. Baza de date va fi actualizată continuu cu informaţii despre serviciile medicale prescrise de medici, programările efectuate de aceştia şi de pacienţi, numărul şi volumul de servicii contractate şi executarea în timp real a serviciilor în conformitate cu contractul încheiat cu instituţia medicală. De asemenea, informaţiile stocate vor servi la elaborarea unor rapoarte de analiză.

Citeşte mai mult despre

comentarii: