Breaking News

image
Sursa foto: foto simbol

Suedia și PNUD oferă granturi pentru susținerea producătorilor agricoli de pe ambele maluri ale râului Nistru

Suedia și PNUD oferă granturi de până la 50 mii de dolari pentru susținerea producătorilor și procesatorilor agricoli de pe ambele maluri ale râului Nistru, transmite moldpres.md.

Potrivit serviciului de presă al PNUD, instituția a lansat un concurs de granturi pentru producătorii și procesatorii agricoli de pe ambele maluri ale Nistrului, care doresc să-și unească eforturile pentru a adopta tehnologii inovatoare în procesul de producere și prelucrare a produselor agricole, pentru a-și spori competitivitatea și pentru a accesa noi piețe de desfacere.

Doritorii pot depune dosarele de participare cu cel puțin doi producători sau un producător și un procesator agricol de pe ambele maluri ale Nistrului, care își exprimă angajamentul de a se asocia și a crea noi locuri de muncă, în special pentru femei și persoane social-vulnerabile. Propunerile de proiect selectate vor primi finanțare nerambursabilă de până la 50 mii de dolari pentru procurarea de echipamente și utilaje. Parteneriatele câștigătoare vor mai beneficia și de consultanță pentru dezvoltarea afacerilor.

Proiectele propuse urmează să abordeze idei de afaceri, ce țin de includerea noilor tehnologii, reducerea costurilor de producere, adaptarea producerii sau procesării la noile necesități ale pieței în contextul COVID-19.

Termenul limită pentru depunerea solicitărilor este 5 februarie 2021, ora 16:00.

Citeşte mai mult despre

comentarii: