image
Sursa foto: prietenamea.com

„Down” — un cuvânt scurt, dar foarte greu

Un cuvânt spus la întâmplare poate contribui la întărirea stereotipurilor și prejudecăților față de persoanele cu sindromul Down sau altor grupuri marginalizate. Cum putem să eliminăm acest discurs denigrator și să eradicăm preconcepțiile față de aceste persoane discutăm cu Ludmila Adamciuc, mama unui copil cu sindromul Down și fondatoarea Asociație Obștești „Prietena mea”.

În societatea în care trăim, spre regret, suntem obișnuiți să auzim expresii care promovează prejudecăți față de persoanele cu sindromul Down. Acest cuvânt este utilizat greșit în calitate de caracteristică, insinuând calitățile intelectuale reduse ale anumitor persoane.

„Este greșit să folosim cuvântului „Down” drept ofensă. Cei pe care îi insultăm în acest fel sunt în primul rând persoanele cu sindromul Down și familiile lor. Un copil cu sindromul Down se dezvoltă, într-adevăr, mai lent, dar cu suportul necesar se pot atinge progrese în dezvoltare”, spune Ludmila Adamciuc.

Prejudecata este o părere, idee preconcepută și adesea eronată pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor.

prietenamea.comprietenamea.com

Câteva prejudecăți asociate persoanelor cu sindromul Down sunt că acestea nu pot vorbi coerent, sunt agresive sau au lungimea vieții redusă.

Preconcepțiile influențează atitudinile pe care le avem ca societate, față de persoanele cu dizabilități și ne determină comportamentul. Astfel, în loc să avem o atitudine incluzivă, sau de acceptare, dezvoltăm un comportament discriminatoriu, excluzând practic aceste persoane din societate.

Discriminare — tratament diferit aplicat unei persoane sau unui grup de persoane, determinat de o caracteristică specifică. Aceasta poate fi criteriul de rasă, culoare, naționalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, dizabilitate, opinie sau apartenență politică, orientare sexuală sau orice alt criteriu de diferențiere.

prietenamea.comprietenamea.com

Discriminare pe criterii de dizabilitate — orice diferențiere, excludere sau restricție care are ca scop sau efect încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului față de persoanele cu dizabilități.

Discriminarea împiedică incluziunea socială

În lume, copiii cu sindromul Down sunt deseori incluși în procesul educațional, în școli de cultură generală, împreună cu copiii tipici. Aceasta, pe lângă faptul că le asigură dreptul la educație, contribuie și la dezvoltarea deprinderilor necesare pentru traiul independent și crearea prieteniilor, astfel stimulându-le creșterea și dezvoltarea.

„Dezvoltarea tipică ne oferă o imagine generală cu privire la progresul copilului în raport cu colegii de aceeași vârstă. Copiii cu sindromul Down, Autism sau alte condiții de dezvoltare sunt copii cu dezvoltare atipică, tocmai pentru că manifestă anumite devieri de la regulă. Faptul că există aceste diferențe e în regulă și nu ar trebui să îi despartă”, mai adăugat Ludmila Adamciuc.

În anul 2010, Republica Moldova a adoptat Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, care recunoaște educația incluzivă ca și o măsură de realizare a dreptului la educație pentru toți, inclusiv pentru copiii cu dizabilități. Ulterior, în anul 2012, țara noastră a adoptată „Legea cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități”, care prevede că „statul, prin intermediul Ministerului Educație și altor autorități publice centrale și locale competente, asigură accesul persoanelor cu dizabilități la educația preșcolară, școlară și extrașcolară pentru a obține studii medii generale, studii medii de specialitate și studii superioare adaptate necesităților individuale, în conformitate cu programul individual de reabilitare și incluziune socială”.

Deși, sunt înregistrare progrese în incluziunea educațională a copiilor cu dizabilități, prin pregătirea profesorilor, asigurarea cu cadre didactice de sprijin și crearea centrelor de resurse în domeniul educației incluzive, totuși sunt necesare acțiuni și resurse financiare suplimentare pentru asigurarea accesului tuturor copiilor, inclusiv copiilor cu dizabilități, la o educație de calitate de toate nivelele. Cu toate acestea, există în continuare cazuri în care părinții copiilor cu dizabilități primesc refuzul instituțiilor de învățământ de stat și privat, sub pretextul că nu dispun de personal calificat, instruit pentru educarea acestor copii, iar acesta poate fi un exemplu atât de discriminare directă cât și indirectă.

prietenamea.comprietenamea.com

Discriminare directă — tratarea mai puțin favorabilă a unei persoane în baza unei caracteristici definitorii, precum este dizabilitatea.

Discriminare indirectă — existența unei reguli sau a unei practici aparent neutre (cerință care se aplică tuturor) care dezavantajează anumite persoane/grup de persoane.

În afară de persoanele cu sindromul Down, sau cu altă caracteristică definitorie, părinții, frații, surorile și alți membri ai familiei pot fi și ei discriminați, prin asociere. Se mai întâlnesc cazuri în care părintele nu este promovat, deoarece angajatorul consideră că acesta nu va face față noii funcții, având în vedere timpul pe care îl acordă copilului. Hărțuirea din școli față de copiii care au frați sau surori cu anumite dizabilități sau pentru că seamănă cu cineva care are o dizabilitate, de asemenea este un fenomen des întâlnit.

Discriminare prin asociere — tratarea mai puțin favorabilă a unei persoane în baza unei caracteristici, care aparține unei persoane apropiate acesteia (un membru al familiei, un prieten sau coleg).

Instigarea la ură și hărțuirea

Problema devine însă mai mare atunci când oameni cu audiență, politicieni sau vedete transferă aceste prejudecăți în mediul online sau TV. Unele portaluri media publică articole în care autorii utilizează preconcepții față de persoanele cu dizabilități pentru a umili, lua în derâdere sau ironiza anumite categorii de oameni, figuri publice sau acțiunile și ideile acestora, prezentându-i într-o lumină negativă.

„Aceste expuneri determină societatea, care nu a avut măcar posibilitatea să cunoască persoanele cu sindromul Down să își creeze o imagine eronată despre această categorie socială, pe care o perpetuează, fără a-și da seama de acest lucru”, a mărturisit Ludmila Adamciuc.

Instigarea la discriminare – încurajarea de a discrimina pe cineva care vine de regulă din partea unei persoane care se află într-o poziţie de putere (inclusiv formator de opinie), indiferent dacă discriminarea a avut loc sau nu.

Cuvântul „Down” în sine nu este un cuvânt denigrator, și nici măcar nu are o explicație sau un înțeles medical. Acesta este numele de familie a medicul englez John Langdon Haydon Down, primul care a descris acest sindrom în anul 1866.

Uneori de la cuvinte la fapte este un singur pas. Astfel, persoanele cu dizabilități intelectuale ajung să fie umilite, hărțuite și amenințate, în legătură cu dizabilitatea acestora de către colegi, vecini și alte persoane cu care interacționează în afara casei.

Hărțuire – un tratament umilitor exercitat asupra persoanei pentru că aceasta este identificată cu un anumit criteriu. Hărţuirea este o formă gravă de discriminare.

Persoana și apoi sindromul sau dizabilitatea

Dacă totuși vrem să ne expunem cu referință la cei ce au acest cromozom în plus am face bine să punem persoana pe primul loc și abia apoi sindromul. Astfel veți promova o imagine pozitivă, conformă cu drepturile omului a persoanelor cu dizabilități, inclusiv a persoanelor cu sindromul Down.

prietenamea.comprietenamea.com

Vom spune copil/băiat/fată cu Sindromul Down. La fel vom face și în cazul altor caracteristici definitorii de ex, culoarea părului, deficiențele de vedere sau auz, prezența altei condiții fizice etc. Astfel nu vom spune surd, orb, roșcat, pistruiat, ochelarist, autist, down, dar persoană cu dizabilității de auz, vedere, copil cu părul roșcat, pistrui sau ochelari, cu autism sau sindrom down.

„Îmi doresc ca fiecare din noi să poată accepta că oamenii sunt diferiți, să fie tolerant față de ceilalți. Și nu doar în etapa inițială, dar de-a lungul vieții, când copiii cu dizabilități devin adulți. Aș vrea să fie parte dintr-o lume în care sunt acceptați, pot să învețe, să lucreze, să fie independenți”, spune Ludmila Adamciuc, fondatoare A.O. „Prietena mea”.

Avocații persoanelor cu sindromul Down

Oamenii care reușesc să depășească aceste prejudecăți și chiar reușesc să cunoască persoanele cu sindromul Down, dincolo de aparențe, ajung să le îndrăgească, să îi susțină și chiar să-i promoveze.

Exemple sunt multe, printre care starurile de Hollywood Jamie Foxx, Colin Farrell și Kit Harington, actorul cunoscut pentru rolul său în serialul Game of Thrones. Dacă tot îi admirăm pentru talentul lor, am face bine să învățăm câte ceva de la ei.

! În cazul în care te-ai confruntat cu unul dintre cazurile descrise mai sus, te-ai simțit discriminat, poți să te adresezi la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității pentru a fii repus în drepturi. Adresează-te la linia fierbinte 0-8003-3388 sau accesează pagina web a Consiliului: egalitate.md.

Acest articol este dezvoltat de către Asociația Obștească „Prietena Mea” în cadrul Campaniei de informare și sensibilizare #toțisuntemdiferiți. Scopul comunicării este de a adresa problema dezinformării și a nivelului scăzut de acceptare a persoanelor cu Sindromul Down. Campania este realizată cu suportul financiar al Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și Oficiul ONU pentru Drepturile Omului în Moldova (OHCHR).

comentarii: