image
Sursa foto: captură video

VIDEO: Un cămin al UTM, plasat în carantină după ce o studentă originară din Bâlceana a fost diagnosticată cu COVID-19

O studentă a Universității Tehnice din Moldova, originară din satul Bâlceana, raionul Hâncești, care se află în carantină, a fost diagnosticată cu coronavirus. Căminul unde locuia fata este în carantină de azi, pentru o perioadă de 14 zile. În clădire au rămas aproximativ 50 de persoane. Accesul este interzis, inclusiv pentru reprezentanții mass-media.

Rectorul Universității Tehnice Viorel Bostan a confirmat starea de lucruri, precizând că instituirea carantinei de 14 zile s-a făcut conform recomandărilor Serviciului Sănătății Publice.

Potrivit rectorului UTM, studenta testată pozitiv cu Covid-19 este originară din satul Bălceana, raionul Hâncești, de unde este și prima victimă din Republica Moldova, răpusă de coronavirus. În urmă cu zece zile, studenta a fost la ore și a contactat cu colega ei de cameră.

„Această studentă lpe data de 9 și 10 martie a fost la universitate, iar pe data de 12 martie a pelcat acasă, a locuit aceste zile în cămin. Colega ei de cameră a plecat acasă pe data de 10 martie. Am contactat-o pe colega ei de cameră, ea se află acum acasă, este ok și nu are niciun simptom de boală”, a declarat rectorul UTM.

La ora amiezii, în perimetrul clădirii au apărut echipe de polițiști, care au început să verifice legitimațiile persoanelor care intră. Și-a făcut prezența o mașină a serviciului de urgență. Studenților le-au fost aduse alimente și produse de igienă.

În după amiaza zilei, poliția a sigilat intrarea în cămin, iar trecătorilor, inclusiv jurnaliștilor, le-a fost interzisă prezența în perimetrul clădirii.

Administrația Universității Tehnice din Moldova spune că măsura este una provizorie și ar putea fi anulată. 

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: