image
Sursa foto: Getty Images

Luis Suarez a vorbit despre plecarea de la Barcelona: ”Cel mai greu a fost să le explic copiilor asta”

"Am vrut să demonstrez că mai pot fi util la cel mai înalt nivel", a declarat pentru France Football atacantul uruguayan Luis Suarez, care din septembrie evoluează cu succes la Atletico Madrid, după şase ani la FC Barcelona.

Deşi Barca i-a arătat uşa, Suarez arată, la 34 de ani, că rămâne un atacant de top. Cu 16 goluri în 20 de meciuri în acest sezon în La Liga, el este cel mai bun marcator al campionatului, la egalitate cu prietenul său Lionel Messi.

"Pe primul loc este factorul mental. E foarte important să fii puternic psihic şi să simţi că eşti în stare să întorci situaţiile dificile. Asta a fost întotdeauna una din caracteristicile mele, chiar atunci când treceam prin momente grele.

Acest caracter m-a făcut să vin la această echipă care luptă pentru nişte lucruri importante. Una din motivaţiile mele a fost să pot arăta că mai trebuie contat pe mine. Este o chestiune de amor propriu. După toţi acei ani la Barca, am vrut să demonstrez că mai pot fi util la cel mai înalt nivel, în elita spaniolă", a afirmat uruguayanul înaintea duelului de marţi dintre Atletico şi Chelsea, de la Bucureşti, din turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

"Pe de o parte, această schimbare a fost binevenită, fiindcă după tot ce am trăit la Barca, şi ţinând cont de felul cum s-au întâmplat lucrurile, îmi doream să fac o schimbare", a spus Suarez, referindu-se la faptul că noul antrenor al catalanilor, Ronald Koeman, l-a sunat pentru a-l anunţa că nu se bazează pe el.

"Cel mai greu e când ai o familie care, de şase ani, e obişnuită să locuiască în acelaşi loc. Cel mai greu a fost să trebuiască să le explic copiilor că ne vom muta când ei au prietenii şi obiceiurile lor la Barcelona.

Cu atât mai mult în timpul unei pandemii, cu dificultăţile actuale, mai ales când e vorba de socializarea cu oamenii de aici, de la Madrid. Asta complică lucrurile, e imposibil să ai nişte activităţi extraşcolare cu copiii, trebuie să stai acasă.

Le lipsesc prietenii, cum soţiei mele îi lipseşte familia de la Barcelona. Trebuie să vezi însă şi partea bună: nu aveam cum să fiu fericit acolo unde nu mai sunt dorit. Acum, familia mea simte că sunt fericit şi acesta e lucrul cel mai important", a spus Suarez.

Uruguayanul a vorbit şi despre Messi: "Poate că ceea îi lipseşte lui Leo este să aibă un prieten în viaţa de toate zilele."

El a comentat felul în care s-au purtat şefii Barcei: "Ce m-a deranjat cu adevărat e că mi-au spus că sunt bătrân şi că nu mai pot juca la cel mai înalt nivel, să fiu la înălţimea unei mari echipe. Asta mi-a displăcut."

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: