image
Sursa foto: border.gov.md

Trei persoane, reținute cu acte false la frontieră; Un indian - cu permis de conducere emis de autorități inexistente

Un conațional și doi cetățeni străini sunt cercetați pentru prezentarea actelor false la hotar. Bărbații au fost depistați în fluxul de călători din punctele de trecere a frontierei Cahul și Palanca.

Cetățeanul Republicii Moldova s-a prezentat la ieșirea din țară, fiind la volanul unui microbuz de rută ocazională. Șoferul de 50 de ani este originar din raionul Leova și intenționa să ajungă în Germania. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control suplimentar, iar ca rezultat au depistat indici de falsificare în certificatul de pregătire profesională, care ar fi emis pe numele șoferului de către autoritățile competente din România. La fel, în una din genți a fost găsit și o carte de identitate românească, emisă cu datele de identitate unui alt conațional, de asemenea fiind prezente semne de falsificare. La audieri, șoferul a declarat că documentul l-a perfectat personal în 2018, în timp ce se afla la muncă în Spania, având certitudinea că este unul veridic. Cât despre celălalt act depistat în bagaje - nu ar fi cunoscut nimic.

Și un cetățean al Ucrainei de 29 de ani, originar din regiunea Odessa, s-a prezentat pe sensul de ieșire din Moldova, la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare ucrainene. În timpul verificării documentelor s-a depistat că permisul de conducere este contrafăcut. La solicitarea autorităților, el a motivat că s-ar fi refugiat în Turcia la începutul anului curent, fiind om de afaceri, iar autoturismul împreună cu actele i-ar fi fost aduse de o rudă, până în Republica Moldova. Acesta a mai adăugat că deține legal permisul de conducere și nu își poate explica cum ar putea fi fals.

Încheie șirul ilegalităților un cetățean al Indiei, prezent în calitate de pasager al unei mașini de ocazie la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe.

În cadrul controlului adițional, în geanta de mână a fost depistat un permis de conducere fantezist (nerecunoscut de niciun stat). Tânărul de 25 de ani a precizat că a obținut documentul contra sumei de 180 de dolari, fiind ajutat de o persoană identificată de pe un site specializat care l-a asigurat că este un document veridic. A recurs la acțiunea dată din motiv că permisul său original nu este recunoscut în statele europene, 

Conform procedurilor legale, toate actele cu semne de falsificare au fost ridicate pentru a fi supuse expertizei. Cercetările continuă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: