Procurorul oraşului, Xavier Tarabeux, a confirmat decesul. „Am găsit corpul unui bărbat care a murit. Operaţiunile vor continua. Considerăm că există între cinci şi opt victime despre care nu ştim nimic”, a declarat Tarabeux.

Ministrul de Interne al Franţei, Christophe Castaner, a declarat că operaţiunea de salvare a fost „meticuloasă şi delicată”. „Echipajele de urgenţă au găsit anumite zone în care s-ar fi putut supravieţui deci există speranţă că încă mai există oameni în viaţă”, a adăugat el.

În jur de 80 de pompieri caută printre ruine. Incidentul a creat dispute politice privind condiţiile în care se aflau cele două clădiri, în Marsilia existând în jur de 6.000 de clădiri în stare de ruină, au informat oficialii.

Castaner a declarat că nu se află în Marsilia pentru a continua dezbaterea, declarând: „Mă aflu aici pentru a-i ajuta pe cei care vor să salveze vieţi. Polemica poate veni mai târziu, acum are loc investigaţia. Toată lumea încearcă să salveze vieţi. Aceasta este urgenţa. Câtă vreme există speranţă, pompierii se vor lupta pentru a salva vieţi”. Ministrul a declarat că una dintre clădiri, cea care era ocupată, fusese inspectată din punct de vedere tehnic pe 18 octombrie, scrie News.ro.

Au fost ridicate semne de întrebare cu privire la siguranţa sa, dar nu a fost luată decizie de a fi evacuată. Cealaltă clădire ar fi fost teoretic goală, însă este posibil să fi fost ocupată de oameni ai străzii. Aceasta s-a prăbuşit prima, luând după ea şi a doua clădire şi afectând şi o a treia, pe care pompierii au fost nevoiţi să o demoleze. Clădirile s-au prăbuşit luni la scurt timp după ora locală 9:00.