Potrivit ANI, consilierul, și-a expus poziția prin vot în cadrul unei ședințe care o viza pe sora sa, chiar dacă secretara Consiliului local l-a atenționat că trebuie să se abțină.

Subiectul examinat în ședință s-a referit la cererea prealabilă prin care a fost solicitată anularea mai multor acte juridice și administrative emise pe numele surorii consilierului. În rezultat, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Autoritatea Națională de Integritate va sesiza Comisia Electorală Centrală în vederea încetării înainte de termen a mandatului de consilier local, cu aplicarea interdicției de a ocupa această funcție timp de trei ani.

În cadrul controlului, consilierul a fost informat despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și despre drepturile de care beneficiază în exercitarea dreptului la apărare, însă dânsul nu a beneficiat de ele.