image
Sursa foto: Jurnal.md

PG consideră ilegale deciziile privind eliberarea sub control judiciar a lui Jardan și Ulanov și anunță că le va contesta

Eliberarea sub control judiciar a lui Denis Ulanov și Petru Jardan de către magistrații judecătoriei Chișinău este un exemplu, despre care PG a informat constant societatea, despre starea de fapt din justiție și impedimentele serioase pe care le întâmpină în cadrul urmăririi penale a fraudei bancare, dar și a altor cazuri de criminalitate gravă.Este reacția PG la decizia magistraților de a-i cerceta pe cei doi deputați în libertate.

Procurorii informează că dispun de material probant solid pe toate cazurile în care solicită aplicarea arestului preventiv, acesta fiind pus doar la dispoziția judecătorilor pentru a emite soluții adecvate. „Ne detașăm și nu vom prelua tacticile predecesorilor (denigrarea imaginii învinuiților, scurgerile controlate în presă a datelor din anchete, intimidarea judecătorilor etc), pentru influențarea magistraților la adoptarea unor decizii în favoarea acuzării, dar vom examina minuțios argumentele invocate de partea apărării și magistrați, și vor acționa în strictă conformitate cu atribuțiile și responsabilitățile legale.

„Vom continua să depunem toate eforturile pentru investigarea obiectivă a dosarelor, indiferent de tentativele insistente ale unora de a zădărnici acest proces ireversibil. Vom întreprinde toate măsurile pentru investigarea, finalizarea și expedierea în judecată, în cel mai scurt timp, a acestor cauze penale”, se mai arată în comunicatul PG.

Amintim că Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis eliberarea provizorie sub control judiciar pentru 30 de zile a deputaților Petru Jardan și Denis Ulanov, lipsiți acum trei zile de imunitate parlamentară.

Procuratura consideră ilegale încheierile Judecătoriei Chișinău, oficiul Ciocana și anunță că le va contesta. Demersul în privința deputatului Jardan a fost examinat în lipsă, acesta refuzând să se prezinte în fața magistraților.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: