image
Sursa foto: tribuna.md

Andrei Năstase, despre protestul avocaților: Diagnosticul pe care l-ați stabilit justiției este absolut corect

Andrei Năstase susține că este solidar cu avocații care au protestat astăzi împotriva aplicării excesive a măsurilor preventive sub formă de arest. Acesta spune că regretă faptul că nu a fost și el alături de manifestanți.

„Am aflat cu multă satisfacție profesională că, de Ziua Internațională pentru Sprijinirea Victimelor Torturii, avocații noștri au organizat un protest în fața Curții de Apel Chișinău împotriva aplicării excesive a măsurilor preventive sub formă de arest. Cunoaștem foarte bine că Moldova a fost condamnată în repetate rânduri pentru încălcarea dreptului la libertate și siguranță a persoanelor, precum și deținerea acestora în condiții inumane și degradante, iar Penitenciarul nr. 13 poate fi transformat fără tăgadă într-un muzeu al fărădelegii”, susține Andrei Năstase.

„Apreciez că apărătorii au atras atenția asupra faptului că oameni nevinovați sunt uciși sau schilodiți în detenție, că activitatea lor este obstrucționată de către sistemul oligarhic. Consider binevenită și decizia avocaților de a nu participa la judecarea nici unei cauze penale, civile și contravenționale, la acțiuni de urmărire penală efectuate de Procuratura, Poliția de frontieră, Inspectoratul General al Poliției, etc. pe parcursul unei zile, iar acest lucru ar trebui repetat dacă abuzurile și arbitrariul nu vor conteni”, a scris Andrei Năstase pe Facebook.

Totodată, Andrei Năstase susține că este solidar cu avocații și îi pare rău că nu a fost cu ei la protest.

„Diagnosticul pe care l-ați stabilit Themidei moldovenești, și anume că este o justiție moartă mi se pare absolut corect, și regret că nu am fost printre voi pentru a participa la momentul de reculegere anunțat!”, a spus Andrei Năstase.

„În calitatea mea de om al breslei țin să mă solidarizez cu domniile voastre, să vă asigur că voi depune toate eforturile pentru a readuce justiția și statul de drept la normalitate!”, a spus Andrei Năstase.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: