image
Sursa foto: presidency.ro

România va găzdui în iulie o nouă Conferinţă a Donatorilor pentru Republica Moldova, anunță Klaus Iohannis

O nouă Conferinţă a Donatorilor pentru Republica Moldova va fi găzduită de către România în luna iulie, potrivit comunicat al Administraţiei Prezidenţiale române emis după întrevederea Președintelui României, Klaus Iohannis, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București.

„Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat necesitatea continuării sprijinului statelor membre UE pentru Republica Moldova, ţară profund afectată de războiul din Ucraina. În acest sens, Președintele României a exprimat speranța că, prin Conferinţa Donatorilor pentru Republica Moldova, pe care România o va găzdui în luna iulie, în continuarea celei organizate în luna aprilie la Berlin, se va reuşi mobilizarea unui important sprijin financiar pentru această ţară”, se arată în comunicat.

Totodată, în cadrul întrevederii un subiect de interes particular a vizat cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei.

Preşedintele României a salutat Opiniile publicate recent de Comisia Europeană, care recomandă recunoașterea perspectivei celor trei state de a deveni membre UE, precum și acordarea statutului de candidat pentru Ucraina și Republica Moldova, cu înțelegerea îndeplinirii anumitor pași.

Klaus Iohannis a menționat, totodată, că România continuă activ demersurile pentru o decizie și un semnal politic pozitive și puternic la Consiliul European de săptămâna aceasta în favoarea celor trei state, în linie cu recomandările Comisiei Europene.

Noutăţile partenerilor

comentarii: