image
Sursa foto: Getty Images

Wenger e pregătit să revină pe bancă: Anunţul făcut de fostul manager al lui Arsenal

Arsene Wenger susţine că e pregătit să revină în fotbal şi a anunţat că ar putea prelua o echipă încă din luna ianuarie.

Francezul de 68 de ani s-a despărţit de Arsenal la finalul sezonului trecut, după ce a stat pe banca "tunarilor" 22 de ani, perioadă în care a cucerit 17 trofee - 3 titluri în Premier League, 7 Cupe ale Angliei şi 7 Supercupe ale Angliei.

"Cred că voi începe din nou de la 1 ianuarie. Nu ştiu încă unde. Sunt odihnit şi pregătit să muncesc din nou. Sunt cluburi, echipe naţionale. Se poate chiar şi în Japonia.

Datorită celor 22 de ani de la Arsenal, am o experienţă mare la diferite niveluri. Există interes din întreaga lume", a declarat Wenger pentru Bild.

Fostul antrenor al londonezilor a mai activat în Japonia, la Nagoya Grampus Eight, înainte de a semna cu Arsenal, în 1996.

În ultima perioadă, presa a scris în câteva rânduri că Arsene Wenger ar putea ajunge la Paris St. Germain, urmând să îndeplinească funcţia de director tehnic şi să lucreze alături de Thomas Tuchel.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: