image
Sursa foto: cna

„Progresele” atinse în investigarea fraudei bancare

Centrul Național Anticorupție, Procuratura Anticorupție şi Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale au discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene punerea în aplicare a acțiunilor vizate în cea de-a doua tranșă a Programului Uniunii Europene de asistență macro-financiară pentru RM.

Într-un comunicat de presă, CNA precizează rezultatele și progresele care au fost prezentate la întâlnirea cu reprezentanții Direcției Generale pentru afaceri economice și financiare din cadrul Comisiei Europene (DG ECFIN).

Astfel, CNA a prezentat mai multe informaţii ce ţin de activităţile desfăşurate de ARBI în contextul recuperării mijloacelor financiare sustrase din BC "Banca de Economii" SA, BC "Banca Socială" SA și BC "Unibank" SA. În cauzele menţionate, Agenția a desfăşurat investigații financiare paralele în baza a 8 delegații ale procurorilor în privința a 38 de persoane fizice și 7 persoane juridice, iar ca rezultat a identificat și indisponibilizat, prin aplicarea sechestrului, bunuri în valoare totală de 1 450 871 228,96 lei. De asemenea, ARBI a prezentat informaţii care ţin de cooperarea cu instituţii de peste hotare în vederea identificării bunurilor infracţionale, menţionând suportul operativ şi schimbul rapid de date prin platformele SIENA (Europol) şi Interpol.

Prin aceste canale, ARBI a expediat solicitări în 36 jurisdicții (Europol) și 47 jurisdicții (Interpol), primind deja răspunsuri de la 64 de jurisdicții, se arată în comunicat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: