image
Sursa foto: jurnal.md

Cronica furtului unui teren sau cum Primăria și APP au „dăruit” 18 ari unei firme fără activitate (INVESTIGAȚIE)

Exponenți ai fostelor guvernări, implicați în scheme oculte de privatizare a bunurilor publice, își păstrează în continuare funcțiile în insituțiile statului și rămân devotați vechilor deprinderi. Acest lucru se înțelege cel puțin dintr-un set de acte pe care Jurnal.md le-a primit din partea unor foști angajați ai Agenției Proprietăți Publice (APP). În special, ne-a atras atenția cazul unui teren de la Botanica, pe care decenii în șir s-au jucat copiii, dar care, în ultimii zece ani, a fost pe punctul de a ajunge în proprietatea unei companii de construcții fără capital și profit, cu sprijinul unor funcționari de la Primărie, APP, Cadastru, dar și cu aportul justiției.

Terenul despre care vorbim se află pe bd. Dacia 21/2, în spatele restaurantului „McDonalds” din sectorul Botanica. El reprezintă, de fapt, curtea interioară a mai multor blocuri de locuințe, unde este și un teren de joacă pentru copii, și un modest local, dar și două obiective inginerești, de distribuție a energiei termice și electrice, care aparțin întreprinderilor „Termoelectrica” și „Red Union Fenosa” (astăzi „Premier Energy”).

jurnal.mdjurnal.md

De aceea, după 2010, când firma „Stilproiect-Lux”, fondată și administrată de un oarecare Andrei Svetlicenco, s-a arătat interesată să ridice în această curte o nouă clădire, locuitorii blocurilor din preajmă s-au plâns în toate instanțele. Oricum, intențiile acestei companii păreau a fi irealizabile, pentru că terenul era proprietate municipală, iar construcția „Termoelectrica” aparținea de jure R. Moldova.

Trei terenuri, unite într-un singur bun imobil, după o schemă din dosarul Primăria Durlești

Lucrurile s-au întâmplat însă puțin altfel. În ianuarie 2013, „Stilproiect-Lux” a încheiat un dubios contract de colaborare cu proprietarul localului din curte, care prevedea demolarea acestui imobil și construirea unui bloc de locuințe pe acel teren, chiar dacă terenul aparținea municipiului. Iar în noiembrie, același an, Consiliul arhitectural-urbanistic a acceptat cu de la sine putere edificarea blocului în cauză, în ciuda faptului că acest organ este unul consultativ pe lângă arhitectul-șef al Chișinăului și deciziile sale nu au putere juridică. Cu atât mai mult cu cât construcțiile amplasate pe terenul respectiv nu erau comasate și aveau numere cadastrale distincte, iar întregul teren și imobilul „Termoelectrica” nu fuseseră scoase la licitație.

Ulterior, pentru a uni pe alte căi cele trei construcții într-un singur bun imobil, s-a recurs la un model frecvent utilizat la noi în schemele de preluare frauduloasă a imobilelor. Mai exact, loturile de pământ pe care se afla localul și obiectivele inginerești au fost radiate din registrul cadastral, pe motivul „substituirii numărului cadastral”, și le-a fost atribuit numărul întregului teren de pe bd. Dacia 21/2.

Menționăm că același model a fost utilizat pe larg în cazurile de preluare ilicită a terenurilor în vestitul dosar Primăria Durlești. În această suburbie a capitalei, multe loturi de pământ au fost pur și simplu furate de la proprietari și vândute altor cumpărători, după ce li s-au schimbat numerele cadastrale. Pe atunci, inginer cadastral la această primărie era Leonid Cristal, actualmente inspector principal la Agenția pentru Supraveghere Tehnică a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care figurează ca învinuit în Dosarul Primăria Durlești. Fratele acestuia, Igor Cristal, activează de ani buni la Direcția funciară a Direcției Generale Arhitectură și Urbanism și Relații Funciare (DGAURF) a Consiliului Municipal Chișinău (CMC). Un alt frate al lor, Oleg Cristal, a fost consilierul lui Plahotniuc, iar apoi a trecut în tabăra lui Dodon.

Decizia CMC, pe care nu au văzut-o nici judecătorii care i-au dat valoare juridică

În martie 2017, consilierul municipal socialist Alexandr Odințov a declarat într-o conferință de presă că, la ședința CMC din 9 martie, au fost votate sute de proiecte „la pachet”, fără a fi examinate. Printre acestea, atenționa el, era vorba și despre darea în arendă pe termen de cinci ani a terenului de pe bd. Dacia 21/2, cu suprafața de 1793 m.p., către „Stilproiect-Lux”, pentru edificarea unui complex rezidențial multietajat. Atunci fracțiunea PSRM a anunțat despre aceasta și CNA, care a efectuat percheziții la Primărie.

Solicitat de Jurnal.md, Odințov a spus că această chestiune fie că a fost votată în lipsa unui proiect de decizie, fie că nu a întrunit numărul suficient de voturi. „Am rămas uimit că acestei firme i s-au dat 18 ari pe terenul de joacă al copiilor. Țin minte că decizia nu a fost votată, dar poate că au pus-o apoi iarăși la vot, „la pachet”, și au adoptat-o fără să știe nimeni”, a subliniat socialistul.

Victor Chironda, fost viceprimar al capitalei, își amintește că a căutat această decizie în arhiva CMC, dar nu a găsit-o. Se pare că ea nici nu există, fiindcă în 2018 „Stilproiect-Lux” a cerut instanței de judecată să constate că decizia a fost votată la 23 februarie 2017 și că ea ar fi prevăzut darea în arendă a terenului pentru constricția unui bloc de locuințe din contul demolării celorlalte trei construcții. Pe 16 februarie 2018, judecătorul Vitalie Guțan de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a legalizat suspectul document.

jurnal.mdjurnal.md

Iar pe 16 martie, regretatul magistrat Valentin Lastvețchi de la aceeași judecătorie l-a obligat pe primarul general să semneze contractul de arendă cu „Stilproiect-Lux”.

jurnal.mdjurnal.md

Hotărârile judecătorești au fost luate în baza unui extras din decizie și a unei scrisori a secretarului CMC, Valeriu Didencu, care confirma că votul a avut loc.

38 de ari dați în arendă cu numai 10 mii de lei

Faptul că autorităților locale le convenea să cedeze firmei „Stilproiect-Lux” cei aproape 18 ari este demonstrat în primul rând de absolutul dezinteres al juristului Tudor Tofan, reprezentantul Primăriei în proces. El nu a atacat cu recurs niciuna dintre cele două hotărâri ale instanței, cu toate că, potrivit lui Victor Chironda, acesta i-ar fi spus că în realitate nu există o astfel de decizie a CMC. Jurnal.md nu a reușit să-l găsească pe Tofan, care nu mai activează la Primărie.

În al doilea rând, nu au trecut nici două luni după cea de-a doua hotărâre judecătorească și, pe 11 mai 2018, viceprimarul Nistor Grozavu a semnat contractul de arendă cu „Stilptoiect-Lux”, la un preț derizoriu, de 850 de lei pe lună pentru 1793 m.p.. Mai mult, prin acest contract, firma lui Svetlicenco primea cu titlul gratuit alte 2000 m.p., pentru amenajarea teritoriului complexului rezidențial. Astfel, 38 de ari, care să fi fost scoși la licitație ar fi costat cel puțin un milion de lei, au fost dați în arendă unei firme necunoscute cu numai 10 mii de lei pe an.

Contradicții între Grozavu și Didencu

Compania „Stilproiect-Lux” a fost fondată în 2010 de către Andrei Svetlicenco. Conform rapoartelor financiare, în anii 2016-2019, firma a avut un singur angajat și nu a avut activitate, nici capital. Svetlicenco este administrator și la alte două companii, „Avangard-AS” și „Biplus-B”, printre fondatorii cărora se numără și soția sa Tatana Svetlicenco, în trecut arhitect la institutul „Chișinăuproiect”, precum și omul de afaceri Gheorghe Jereghi. Surse din cadrul Primăriei ne-au spus că Andrei Svetlicenco ar fi prieten cu arhitectul Victor Grozavu, fiul viceprimarului Nistor Grozavu și al Mariei Grozavu, angajată la DGAURF. Pe rețelele de socializare, cei doi au și poze împreună.

jurnal.mdjurnal.md

L-am apelat de mai multe ori pe directorul „Stilproiect-Lux”, dar telefonul său este deconectat. Am încercat să facem legătură cu el prin rețelele sociale, însă nu ne-a răspuns. În schimb, Nistor Grozavu ne-a spus că nu-l cunoaște pe Svetlicenco, nici nu-și amintește de acest teren, subliniind că, în orice caz, decizia nu-i aparținea.

Nu eu adoptam deciziile. Toate proiectele funciare erau pregătite de Direcția Arhitectură și Urbanism, fiind avizate, înainte de a ajunge în consiliu, și de Direcția Juridică. Eu eram împuternicit să semnez toate contractele de arendă, însă numai după decizia CMC. Orice dubii cu privire la un proiect se exclud în momentul când el este votat”, ne-a dat asigurări Grozavu.

Și secretarul CMC de atunci, Valeriu Didencu, afirmă că nu-și amintește despre decizia în cauză. Dar când a aflat despre declarațiile pe care ni le-a făcut Grozavu, nu a stat mult pe gânduri.

„Grozavu e profesionist la minciuni, el a amăgit multă lume. Proiectul trebuia să fie semnat de cele două direcții, dar neapărat și de către el. Până nu semna Grozavu că acceptă proiectul dat, niciun document nu ajungea în ședință, a menționat Didencu. Întrebat cum explică lipsa acestei decizii, fostul secretar al CMC a presupus că proiectul ar fi putut să fie ridicat de Centrul Anticorupție și să nu fi fost restituit. „Dacă s-a întâmplat așa și CNA nu ne-a întors proiectul, el nici nu putea fi semnat, ceea ce înseamnă că el nu există, chiar dacă a fost votat”, a adăugat Didencu.

„Funcționarii implicați în această schemă au fost remunerați corespunzător”

La începutul lui martie 2021, terenul „dăruit” de către Primărie, deși aparținea în continuare municipalității, a fost înregistrat la Cadastru cu drept de superficie pe numele firmei „Stilproiect-Lux”, fapt care îi permite lui Svetlicenco să înceapă construcțiile. Iar pe 7 aprilie 2021, această companie a solicitat DGAURF să-i fie eliberat certificatul de urbanism. Actul a fost pregătit și semnat de către Svetlana Dogorau, arhitectul-șef al Chișinăului, fiind înaintat spre avizare viceprimarului Victor Chironda. Acesta a refuzat să-l semneze, descoperind mai multe lacune în documentele anexate la cererea „Stilproiect-Lux”.

„Conform legii, cererile privind eliberarea actelor permisive pentru construcții le poate depune doar proprietarul terenului, însă „Stilproiect-Lux” nu deținea dreptul de proprietate. Prin urmare, Direcția arhitectură nu avea dreptul să întocmească acest act. Când am descoperit schema criminală folosită aici, dna Dogotaru și-a retras subit semnătura. Ulterior, același certificat a venit deja cu semnătura adjunctului ei, Igor Vrabie. Nu am nicio îndoială că toți funcționarii publici implicați în această schemă au fost remunerați corespunzător pentru serviciile ilegale prestate. Dacă coruperea e mai greu de dovedit, abuzul, neglijența, falsul în acte, emiterea cu bună știință a unei hotărâri judecătorești ilegale pot fi dovedite ușor prin documente”, afirmă ex-viceprimarul.

Pe 2 iulie 2021, Victor Chironda a fost demis de către CMC, la propunerea primarului Ion Ceban, chiar a doua zi după ce anunțat public despre acest caz într-o conferință de presă. În octombrie, același an, el a sesizat CNA cu privire înstrăinarea ilicită a terenului de pe bd. Dacia 21/2, însă procurorul anticorupție Alexandru Capmari a refuzat să pornească urmărirea penală. Plângerile repetate ale fostului edil au rămas de asemenea fără răspuns.

„Dacă procuratura nu reacționează la aceste scheme criminale de prejudiciere a interesului public, ele cu certitudine vor continua”, consideră Chironda. El a acționat în judecată Procuratura Anticorupție și procesul este încă pe rol.

Tăcerea Svetlanei Dogotaru…

În actele de care am făcut rost, există cu adevărat două certificate de urbanism, de pe unul dintre care semnătura Svetlanei Dogotaru este ștearsă demonstrativ, iar altul este semnat de Igor Vrabie.

jurnal.mdjurnal.md

jurnal.mdjurnal.md

Solicitată de Jurnal.md, Svetlana Dogotaru a refuzat categric să discute cu noi și a insistat să-i trimitem întrebările în scris. În ziua următoare, Alina Procopciuc, o colegă de-a sa, ne-a expediat prin poșta electronică unele informații generale despre acest caz, da nu și răspunsurile la întrebările noastre. Totuși în mesajul primit se arăta că, până la momentul actual, Primăria nu a eliberat în acest caz certificatul de urbanism. Întrebată care e soarta certificatului semnat de Vrabie, Procopciuc nu ne-a răspuns.

Nici Igor Vrabie nu mai este angajat la primărie și telefonul său este de asemenea închis.

Primăria negocia cu Svetlicenco fără acordul APP

Să nu fi existat interese ascunse, firește că Primăria Chișinău nu putea lua în serios o firmă practic falită, mai ales în lipsa acordului proprietarilor legitimi ai construcțiilor de pe acel teren. E adevărat că Svetlicenco a prezentat primăriei o scrisoare de la „Red Union Fenosa”, prin care întreprinderea accepta demolarea construcției sale, dar numai în cazul în care autoritățile locale i-ar fi alocat un alt teren, pe care „Stilproiect-Lux”, care nu avea bani, se obliga să strămute obiectivul ingineresc.

Mult mai dificile au fost negocierile cu APP, fondatorul „Termoelectrica”. Fără acordul Agenției, punctul termic central de la fața locului, fiind proprietate publică, nu putea nicicum intra în posesia unor terțe persoane. Conform legii, această construcție urma a fi casată și scoasă la licitație. Într-un document al APP, se arată că, încă în 2014, „Termoelectrica” „a coordonat proiectul de decizie cu privire la darea în arendă a lotului de pământ de pe bd. Dacia 21/2”. Atunci „Stilproiect-Lux” s-a obligat în schimb să instaleze puncte termice individuale în toate blocurile care se deservesc la punctul central, înainte ca acesta să fie desființat, de asemenea să conecteze blocul pe care îl vor ridica la sistemul de alimentare centralizat cu agent termic și să ofere „Termoelectrica” o încăpere de 72,3 m.p. în noua clădire.

Anume aceste acte au fost prezentate la primărie de către Svetlicenco, când a cerut să ia terenul în arendă, deși la acel moment nu exista un acord în această privință din partea APP. Cu alte cuvinte, se înțelege că el însuși a hotărât că bunul statului trebuie să-i fie cedat fără licitațe și primăria a fost de acord...

Tocmai la 2 octombrie 2017, după presupusa adoptare a deciziei CMC din 23 februarie, același an, „Termoelectrica” a semnat cu „Stilproiect-Lux” un acord, care stipula aceleași condiții și prin care părțile se obligau să semneze mai târziu un contract de colaborare. Pentru că aceste covenții prealabile încălcau în mod evident normele legale de înstrăinare a unui bun public, APP a refuzat de mai multe ori să coordoneze acest acord.

Schimbarea la față a lui Soltan și a Feliciei Cristal

Lucrurile au decurs astfel până în toamna lui 2020, când la APP s-a întâmplat ceva neprevăzut. În acel an, la 12 octombrie, Agenția anunța iarăși „Stilproiect-Lux” că nu poate coordona acordul cu „Termoelectrica”, pentru că demontarea miijlocelor fixe, care nu sunt supuse casării, contravine legislației. Documentul este semnat de Corneliu Soltan, la acea vreme director general adjunct al APP, iar executor este Felicia Cristal, în prezent candidată la concursul pentru șefia Direcției administrare corporativă, metodologii și reglementări a instituției.

În zilele următoare, atât „Stilproiect-Lux”, cât și „Termoelectrica” au anunțat APP despre oportunitatea implementării proiectului propus de firma fără bani a lui Svetlicenco. Astfel, în mai puțin de o lună, pe 13 noiembrie, are loc cutremurul: APP se răzgândește brusc și acceptă acordul dintre cei doi agenți economici, solicitând respectarea condițiilor stabilite de către ei anterior și menționând că procedura de casare a construcției „Termoelectrica” va avea loc numai după aceasta. Totodată, Agenția a solicitat ca părțile să semneze un contract de colaborare și să prezinte decizia CMC din 23 februarie 2017, pe care nu se știe cine a văzut-o. O schimbare atât de bruscă de atitudine a acelorași oameni este greu de explicat, căci și actul cu pricina este semnat de vicedirectorul Soltan, executor fiind tot Felicia Cristal.

Precizăm că, în 2019, Felicia Cristal a fost reprezentanta statului la „Termoelectrica”. Ea este soția lui Leonid Cristal, unul dintre inculpații din dosarul Primăria Durlești. Foști angajați ai APP susțin că „Stilproiect-Lux” le propunea odinioară, prin intermediari, câte două apartamente în schimbul avizării acordului cu „Termoelectrica”. Potrivit acelorași surse, pe culoarele instituției se vorbește că Felicia Cristal ar fi primit 10 mii de euro pentru a-l convinge pe Corneliu Soltan să semneze documentul din 13 noiembrie 2020, însă această informație nu poate fi apreciată drept veridică atât timp cât nu există dovezi.

„Poate vă place glasul meu...”

Corneiul Soltan nu ne-a răspuns la apeluri. Iar Felicia Cristal ne-a spus că nu ține minte acest caz și nu a dorit să ne răspundă la întrebări, propunându-ne să ne adresăm serviciului de presă al APP.

„Conform fișei de post, nu am atribuția de a discuta cu mass-media. Vă rog să apelați la serviciul de presă, care vă va oferi toate detaliile”, ne-a spus ea. I-am explicat că ofițerul de presă nu poate să știe de ce ea, acum doi ani, și-a schimabt într-o lună părerea despre o problemă, la care a fost executor. „Eu n-am fost executor. Numele meu e undeva scris?”, a zis ea. Când a înțeles că avem documentele în față, a schimbat macazul: „Da, posibil că am fost executor, dar sunt și organe competente. Sunt gata să răspund, dar nu am documentele în față”. Apoi s-a făcut că nu înțelege nimic: „Nu știu de ce mă sunați la numărul meu privat. Poate vă place glasul meu. Vreau să vă ajut, dar apelați la serviciul de presă”. Întrebată dacă a primit vreodată bani pentru serviciile sale, ea a negat: „Niciodată în activitatea mea nu am dat curs la nicio solicitare de acest gen. Niciun bănuț și nu doar în cazul dat, dar niciodată”.

Veaceslav Eni, director la „Termoelectrica” din anul 2015 până în decembrie 2021, ne-a spus că nu a acceptat înstrăinarea construcției de pe bd. Dacia, pentru că firma lui Svetlicenco nu și-a onorat obligațiunile. „Din cauza noastră, ei nu puteau face nimic. Trebuiau să investească vreo șase milioane de lei pentru a instala puncte termice individuale în zece blocuri locative și să ne dea o încăpere în construcția nouă. Când am plecat din funcție, totul a rămas în proprietatea Termoelectrica”, a adăugat Eni.

Serviciul de presă al APP ne-a informat că, nici după ce insituția a coordonat acordul între „Termoelectrica”și „Stilproiect-Lux”, între cele două părți nu a fost semnat un contract de colaborare, nici Svetlicenco nu a prezentat Agenției „nevăzuta” decizie a CMC. În acest an, și Agenția a transmis documentele cu privire la acest caz la CNA.

Acum două luni, Agenția Servicii Publice a solicitat în instanță radierea înregistrării greșite pe numele „Stilproiect-Lux” a dreptului de superficie legală la terenul de pe bd. Dacia 21/2.

Aprope 100 de metri pătrați din „Poșta Moldovei”, cedați soției lui Baldovici

Felicia Cristal, care până în 2018 a activat la „Poșta Moldovei”, a fost implicată și într-un alt caz scandalos, despre care acum un an anunța politicianul Alexandr Slusari. În aprilie 2019, ea a fost șefa comisiei APP, care a transmis 94,70 m.p. din edificiul nepasibil de privatizăre al Poștei în gestiunea Direcției pentru Exploatarea Imobilului, întreprindere subordonată Agenției. Cel mai probabil, aceasta a fost doar un joc, pentru că agenții economici care luau în gestiune spații de la întreprinderile de stat beneficiau de dreptul de a le vinde. Prin urmare, cu o săptămână mai târziu, APP a acceptat privatizarea acestui spațiu de către firma „Barghiban”, care aparținea soției și soacrei fostului director general al Agenției, Vladimir Baldovici. Prețul tranzacției a fost unul simbolic: doar 600 de euro pe metru pătrat în plin centrul Chișinăului, unde prețul real era de circa 2000 de euro. Astăzi, în acel spațiu se află un salon de frumusețe.

Solicitată de Jurnal.md să explice această situație, Felicia Cristal ne-a spus că ea a fost doar membru al comisiei, nu președinte. Când a înțeles că avem actele în față, ea a precizat că nu ține minte detalii, dar că și-a îndeplinit atribuțiile conform legislației. La rândul său, Vladimir Baldovici a refuzat să ne răspundă la întrebări.

În prezent, Procuratura Anticorupție gestionează un dosar penal și cu privire la acest caz.

Noutăţile partenerilor

comentarii: