image
Sursa foto: lexpress.fr

Record: 700.000 de hectare de pădure au fost distruse de incendii în acest an în UE; România, a doua cea mai afectată țară

Incendiile au ars 700.000 de hectare de pădure de pe teritoriul Uniunii Europene în acest an, cea mai mare suprafață de când au început recordurile.

Schimbările climatice au făcut ca probabilitatea și gravitatea incendiilor de vegetație să fie tot mai mari. În acest an, multe dintre incendii au fost alimentate de valurile de căldură și de seceta despre care specialiștii de la Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene spun că ar putea fi cea mai gravă din ultimii 500 de ani.

Numărul incendiilor de vegetație a crescut în ultimii ani, cu peste 2.300 de incendii înregistrate în blocul comunitar până la jumătatea lunii august, cu mult peste media din perioada 2006-2021 de 1.349 de incendii.

„Ne confruntăm cu o vară dificilă în Europa, până acum, pentru acest an avem peste 700.000 de hectare arse, cea mai mare valoare înregistrată în această perioadă a anului din 2006”, a declarat Janez Lenarcic, comisarul european pentru ajutor umanitar și management al crizelor, citat de Euronews.

România, a doua cea mai afectată țară de incendii

Cifrele din Sistemul european de informații privind incendiile forestiere (EFFIS) arată că Spania a fost cea mai puternic afectată până acum, cu peste 283.000 de hectare arse. Este urmată de România (150.735), Portugalia (86.631), Franța (62.102) și Italia (42.835).

Un mare incendiu de pădure a izbucnit în Portugalia, în parcul natural Serra da Estrela. Incendiul a avut loc în zona centrală a țării din 6 august și a izbucnit din nou luni din cauza vântului puternic. Autoritatea Națională de Protecție Civilă din Portugalia a declarat nu a fost încă stins, dar situația este sub control.

Incendiul a ars aproximativ 25.000 de hectare de pădure din lanțurile muntoase din parcul natural recunoscut de UNESCO, iar fumul a ajuns la 400 de kilometri, până în capitala Spaniei, Madrid. Portugalia s-a confruntat cu o secetă record în această vară și se pregătește pentru un alt val de căldură și mai multe incendii.

În România, incendiile au izbucnit în ultimele săptămâni în județele Alba, Teleorman sau Prahova și au ars aproape 700 de hectare din „Delta Teleormanului”, scrie Impact.ro.

Și Spania continuă să se confrunte cu incendii puternice, care afectează mai ales provincia Castellon și sunt alimentate de vântul puternic, în timp ce în Franța un incediu izbucnit pe 9 august la sud de orașul Bordeaux și numit „monstru”, a devastat 7.400 de hectare de pădure.

Potrivit Comisiei Europene, în ultimele două luni, 29 de avioane și opt elicoptere au fost desfășurate în tări al blocului comunitar prin Mecanismul de protecție civilă al UE, o modalitate prin care țările UE pot împărți resursele în situații de urgență.

Rezerva actuală a UE pentru combaterea incendiilor forestiere este compusă anul acesta din 12 avioane de stingere a incendiilor și un elicopter, care sunt împrumutate de Croația, Franța, Grecia, Italia, Spania și Suedia.

În fața acestei noi realități, Comisia Europeană s-a angajat să finanțeze achiziția de către statele membre a 12 noi avioane de stingere a incendiilor, dar primele nu sunt de așteptat să devină operaționale înainte de 2026,

Noutăţile partenerilor

comentarii: