image
Sursa foto: Ziarul nostru

Confort de baron pe timp de pandemie; Președintele raionului Ocnița și-a procurat o mașină de 600 de mii de lei

În timp ce țara se scufunda în pandemie, anul trecut președintele raionului Ocnița, Iurie Plopa, și-a asigurat confortul pentru următorii ani de mandat. Din bani bugetari, el și-a procurat o mașină de serviciu de lux în valoare de peste jumătate de milion de lei. Până nu demult, bolidul era ținut departe de ochii consilierilor, iar despre achiziționarea lui s-a aflat acum câteva luni. Am încercat să discutăm cu funcționarul raional, dar acesta a refuzat să ne răspundă la întrebări.

La sfârșitul anului 2019, consilierii raionali din Ocnița au votat pentru alocarea a peste jumătate de milion de lei pentru moderzinarea parcului auto al instituției. Despre procurarea unei mașini noi, pentru președintele raionului, nici nu s-a discutat. Dar, la scurt timp, printr-o procedură opacă, Iurie Plopa s-a ales cu un automobil nou-nouț.

„Am rămas șocați de costul acestei mașini, aproape 600 de mii de lei. În plină pandemie aloci bani pentru luxul președintelui raionului. Un consilier, la ultima sesiune a consiliului l-a întrebat pe președinte dacă și-a luat așa mașină scumpă. El a spus a cumpărat o astfel de mașină ca fie trainică", a declarat Igor Popov, consilier raional Ocnița.

„Șeful Secției Economie a propus ca alocăm banii rămași pentru reparația mașinilor consiliului raional. Nu s-a discutat nimic despre procurarea unui automobil nou pentru președinte. Undeva de vreo două ori am văzut acest automobil, dar deja în anul 2021. Este un automobil de lux, se numește Toyota Camry Hybrid. Când l-am întrebat pe președinte de ce îi trebuie Hybrid, el a zis ca economisim combustibil",a declarat și Igor Lucașiuc, consilier raional.

În tot acest răstimp, mașina a fost ascunsă de colegii președintelui. Am încercat să o vedem și noi, dar, nici la Consiliu, nici la garajul instituției nu am găsit-o. O astfel de mașină, marca Toyota Camry Hybrid, pe site-ul distribuitorului oficial la noi în țară este considerată de lux, iar prețui acesteia variază între 27 și 37 de mii de dolari, echivalentul a peste jumătate de milion de lei.

„Eu, de exemplu, nu am văzut mașina respectivă circule în raion. Unde stă ea ascunsă, nu știu. Până astăzi ea este dosită de ochii lumii. Ei trăiască în lux și bine, dar poporul cum a trăit așa trăiască", a mai spus Igor Popov.

Igor Lucașiuc consideră că orice automobil care este în gestiunea autorității publice locale trebuie să fie parcat în locul care aparține instituției, dar automobilul nu este parcat nici la consiliul raional, dar nici în alt loc de parcare. „Eu socot că pentru un raion cu un așa buget mic, să fie procurat un așa automobil de lux este un abuz", a mai spus consilierul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: