image
Sursa foto: gov.md

După ce au participat la aceeași ședință cu Nichiforciuc, miniștrii PD au fost testați la COVID 19; Ce au arătat testele

Cei 5 miniștri delegați de Partidul Democrat din Moldova în Guvern: Cristina Lesnic, viceprim-ministru pentru Reintegrare, Sergiu Răilean, ministru al Economiei și Infrastructurii, Oleg Țulea, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Alexandru Pânzari, ministru al Apărării, și Igor Șarov, ministru al Educației, Culturii și Cercetării au trecut ieri, 26 mai, testul la Coronavirus.

Potrivit serviciului de presă al PD, toate rezultatele sunt negative.

Miniștrii PD au făcut testul la noul Coronavirus după ce pe 20 mai au participat la ședința Fracțiunii Parlamentare a PD la care a fost prezent și deputat democrat Eugeniu Nichiforciuc, testat ulterior pozitiv la COVID-19.

Amintim că deputatul PD Eugeniu Nichiforciuc, vicepreședinte al fracțiunii PD, a fost confirmat cu virusul COVID-19 săptămâna trecută.

Ulterior, mai mulți miniștri și deputați au intrat în autoizolare, iar Parlamentul a intrat în carantină.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: