image
Sursa foto: ziaruldinmuscel.ro

Inițiativele cetățenilor ar putea să fie discutate în Parlament; Trebuie să acumuleze 10 mii de semnături în două luni

Inițiativele civice înaintate de cel puțin 30 de cetățeni și care, în termen de 60 de zile, vor acumula 10 mii de semnături vor putea ajunge pe agenda Parlamentului. Un proiect de lege în acest sens, care se referă la cooperarea dintre Parlament și societatea civilă, a fost aprobat astăzi în prima lectură de deputați.

Inițiativa legislativă, care aparține deputatului fracțiunii PAS Radu Marian, prevede completarea Regulamentului cu un nou capitol – „Colaborarea Parlamentului cu societatea civilă”. Acesta conține principiile și obiectivele cooperării.

Potrivit proiectului, cooperarea dintre Parlament și societatea civilă se va efectua în următoarele forme: consultare permanentă, întruniri ad-hoc, audieri publice, conferința anuală și inițiativa civică.

O noutate a inițiativei legislative este posibilitatea de înaintare a inițiativei civice de un grup voluntar de cel puțin 30 de cetățeni, care poate solicita Parlamentului să dezbată o problemă de interes major.

Inițiativa civică poate fi depusă în scris, expediată prin poștă sau fax, sau transmisă în format electronic.

Inițiativa care, pe parcursul a 60 de zile de la înregistrare, va acumula 10 mii de semnături va fi supusă audierilor publice de către comisia parlamentară de profil.

Ulterior, aceasta va fi înaintată Biroului permanent pentru a fi inclusă pe ordinea de zi a ședinței plenare. În funcție de specificul problemei abordate, la examinarea inițiativei civice vor fi implicate și autoritățile administrației publice centrale și locale, autorități împuternicite cu atribuții pentru rezolvarea problemelor sesizate.

Modul de înaintare, procesare și cerințele înaintate față de inițiativa civică va fi stabilită printr-un regulament aprobat de Biroul permanent.

Deputații au votat proiectul de lege în prima lectură, cu condiția ca pentru cea de-a doua lectură să fie perfecționat și completat cu propunerile venite în cadrul ședinței plenare de astăzi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: