image
Sursa foto: jurnal.md

Filat critică Guvernul pentru gestionarea proastă a crizei Covid: Implicarea politicului a dus RM la marginea prăpastiei

Fostul premier Vladimir Filat acuză actuala guvernare de o proastă gestionare a crizei pandemice și afirmă că „prioritizarea măsurilor anti-Covid în funcție de interesele electorale, au dus Republica Moldova la marginea prăpastiei”.

„Comportamentul guvernării a fost unul haotic, dominat de egoism politic și interese electorale. Nici opoziția, cu regret, nu a excelat în soluții, preferând să joace în jocuri cu tentă electorală, furnizând, în cea mai mare parte, nu soluții, dar teorii populiste. În scurt timp, dacă se va păstra această tendință, sistemul sanitar va intra în colaps. Practic, în acest moment, este imperios necesar stabilirea de la zero a unor noi măsuri, un plan de acțiuni etapizat, pe termen scurt, mediu și lung”, s-a expus Filat pe pagina sa de Facebook.

Fostul șef al Guvernului a înaintat o serie de măsuri care, în opinia sa, vor redresa situația.

Filat propune ca factorii politici să se auto-excludă din structura de comandă și decizie, să lase specialiștii să decidă, zona politicului limitându-se la furnizarea resurselor.

Totodată, RM ar trebui să solicite experți din țările UE pentru a ajuta la definirea măsurilor și procedeelor de urmat, dar și sprijin financiar anume pentru combaterea noului coronavirus.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: