image
Sursa foto: Getty Images

Măsuri de precauție la Bayern! Ce jucător doresc bavarezii în cazul în care Lewandowski va pleca

Robert Lewandowski ar putea pleca în această vară de la Bayern Munchen, echipa la care se află de unsprezece ani.

Cu toate acestea, campioana Germaniei nu dorește să renunțe la vedeta ei și se pare că a încercat să îl ademenească, oferindu-i o nouă înțelegere jucătorului care ar putea câștiga în acest an Balonul de Aur.

Bayern Munchen speră să se mai bucure de serviciile jucătorului polonez cel puțin un an. Potrivit Bild, în vara următoare, în cazul în care Lewandowski va decide să plece, bavarezii ar dori să îl înlocuiască cu norvegianul Erling Haaland, vedeta celor de la Borussia Dortmund.

Se pare că, deocamdată, agenții fotbalistului nu au negociat cu oficialii bavarezi prelungirea contractului, dar aceștia nu se tem că cei de la Bayern și-ar putea îndrepta atenția spre Haaland pentru că prețul norvegianului este prea mare.

Totodată, potrivit jurnalistului Florian Plettenberg, patronii de la Bayern nu au vorbit prea mult despre interesul pentru Erling Haaland pentru a nu-l supăra pe Robert Lewandowski.

Dacă despărțirea de Bayern Munchen se va concretiza, Robert Lewandowski nu ar duce lipsă de variante. Real Madrid a încercat de mai multe ori să îl transfere pe fotbalistul polonez. De asemenea, interesate de serviciile sale mai sunt și Chelsea, Paris Saint Germain și Manchester City.

Despre Haaland s-a scris recent că a ajuns la un acord cu Real Madrid. Anunțul legat de posibilul acord dintre norvegian și clubul spaniol a fost anunțat de jurnalistul italian Alfredo Pedulla, pe site-ul său personal, care lucrează și la Gazetta dello Sport.

Un argument important, evident dincolo de latura financiară, care îl poate face oricând pe Haaland să semneze cu Real este trofeul UEFA Champions League. Este primul gând pe care îl are în fiecare dimineață.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: