image
Sursa foto: jurnal.md

„Persecutați pentru că au dorit să spună „mulțumesc” României”; Dorin Chirtoacă și Vlad Bilețchi, amendați cu 22.500 de lei

Liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, și liderul Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, au fost amendați cu câte 22.500 de lei, pentru că au participat la ceremonia de întâmpinare a celor 20 de camioane cu ajutoare românești. Amenda a fost aplicată pentru presupusa încălcare a regimului de pandemie, adică aflarea în grup mai mare de 3 persoane, iar anunțul a fost făcut de Asociația „UNIREA-ODIP”, care afirmă că, potrivit declarațiilor poliției, încă aproximativ 20-30 de persoane ar urma să fie sancționate.

„Statul organizează ceremonia publică de întâmpinare a camioanelor și tot statul îi sancționează pe cei care participă. Vreau să vin cu o explicație scurtă de ce este o discriminare și persecutare. Statul este unicul organizator, iar noi suntem participanți la activitatea solemnă, oficială și, conform legii cu privire la întruniri, responsabil de buna desfășurare a întrunirii este organizatorul, adică Guvernul Republicii Moldova, în persoana prim-ministrului Ion Chicu. Nu noi suntem organizatorii, iar această amendă este aplicată abuziv. La fața locului, s-au aflat zeci sau chiar sute de persoane, atât participanți, presă, reprezentanți ai statului, formați din mai multe grupuri mai mari de trei persoane. Vedem însă că sancțiunea ne este aplicată doar nouă. Chiar dacă în aceeași perioadă au mai fost organizate întruniri publice similare, însă cu încălcarea flagrantă a prevederilor legislației (de exemplu la data de 9 mai, în Piața Marii Adunări Naționale a avut loc un ditamai marș automobilistic cu ocazia „Zilei Victoriei”, cu zeci de coloane de mașini, unde organizatori erau persoane particulare, care nu au nicio legătură cu statul. Tot atunci, și Igor Dodon i-a îndemnat pe oameni să participe la acest eveniment public. Să nu uităm însă și de faptul că Igor Dodon se plimbă prin toată țara, la mai multe întâlniri cu oameni în etate sau copii minori, ignorând cu desăvârșire de mască sau alte măsuri de protecție)”, a comentat Vlad Bilețchi.

Acesta a mai spus că va contesta în instanța de judecată sancțiunea pe care o califică drept discriminatorie și va sesiza misiunile diplomatice acreditate din Republica Moldova, dar și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Amintim că la data de 7 mai, 20 de camioane pline cu ajutor umanitar din partea României au ajuns în R. Moldova, însă nu în Piața Marii Adunări Naționale, ci sub podul din cartierul Telecentru, pe șoseaua Hâncești. Atunci mai multe persoane au întâmpinat ajutoarele atât la punctul de trecere a frontierei, cât și în cadrul ceremoniei de întâmpinare a convoiului. Cu drapele tricolore, oamenii au dorit astfel să-și manifeste recunoștința pentru sprijinul considerabil al statului român în lupta cu pandemia COVID-19.

Lotul constat în 500.000 de măști de protecție de tip FFP2, 25.000 de combinezoane, 5.000 de viziere, 5.000 de ochelari de protecție, 200.000 de mănuși, 2.800 de cutii de medicamente, 10 izolete cu presiune negativă pentru transportul pe targă și circa 80.000 de litri de alcool sanitar.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: