image
Sursa foto: Jurnal.md

Vor farmacii pe roți: „Pentru Moldova” își îndeamnă colegii să susțină importul de medicamente ieftine; Un proiect periculos

Foștii deputați „Pro Moldova”, actualmente membri ai Platformei „Pentru Moldova” și cei din Partidul Șor le solicită colegilor din Parlament să susțină inițiativa lor legislativă în domeniul farmaceutic, care le-ar permite să le ofere cetățenilor „medicamente la prețuri mai mici”.

Mai exact, deputații Platformei „Pentru Moldova” au lansat azi un apel în cadrul unui briefing, îndemnându-și colegii din Parlament să sprijine proiectele de lege care prevăd crearea farmaciilor mobile, „dar și alte prevederi care vor facilita accesul oamenilor la medicamente la un preț decent și tratamente eficiente”.

„Aceste inițiative sunt eminamente sociale, iar deputații ar trebui să lase la o parte orgoliile politice și să înțeleagă importanța lor pentru oameni”, a declarat deputata Platformei „Pentru Moldova”, Ruxanda Glavan.

Deputatul Partidului Șor Igor Himici a menționat că în condițiile în care în sute de localități mici nu există farmacii, ar fi binevenite farmaciile mobile care vor funcționa după exemplul magazinelor sociale, proiect lansat de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor.

„Îndemnăm deputații din Parlament, dar și întreaga societate să-și îndrepte privirea la astfel de soluții privind îmbunătățirea vieții cetățenilor din localitățile rurale mici”, a îndemnat Igor Himici.

Amintim că proiectul a fost votat în prima lectură de deputații din Platforma Pentru Moldova și Partidul Șor.

Deputații din opoziție au criticat însă dur modificările la Legea cu privire la activitatea farmaceutică.

Deputații din fracțiunea PDM au declarat azi că este o inițiativă inacceptabilă pentru cetățeni și economia RM. Ei au menționat că votarea în lectură finală a acestor modificări ar permite importul de medicamente dubioase și neautorizate.

„„Oare pe această cale nu se încearcă suplinirea stocurilor cu preparate dubioase pentru „farmaciile ambulante”, proiect propus de Partidul Șor și susținut de PSRM? Considerăm că această schemă periculoasă va permite importul medicamentelor de calitate dubioasă și va afecta importatorii și producătorii corecți. Această prevedere trebuie eliminată”, a declarat deputata Ludmila Guzun.

Inițiativa a fost criticată și de fosta ministră a Sănătății Ala Nemerenco, care a atenționat opinia publică referitor la completările făcute de Guvern în proiectul politicii bugetar fiscale ale Legii cu privire la activitatea farmaceutică 1456/1993.

Deși autorii proiectului au argumentat că modificările ar fi dictate „de necesitatea asigurării populației cu medicamente”, Ala Nemerenco consideră că de fapt se urmărește alt scop.

„ Acest alineat se referă la studii clinice și stipulează următoarele: "Ministerul Sănătăţii este în drept să permită importul medicamentelor şi altor produse farmaceutice neautorizate în cazul în care acestea sunt solicitate pentru studiul clinic".

Deci, modificarea „necesare pe piață" va permite intrarea neautorizată a medicamentelor propuse pentru testare și efectuare de studii clinice”, a spus fosta ministră.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: