image
Sursa foto: RomaniaTV.net

Un panda a evadat pentru scurt timp de la grădina zoologică din Copenhaga

Unul dintre cele două exemplare de panda gigant de la grădina zoologică din Copenhaga a evadat luni dimineaţă din ţarcul unde se afla, dar a fost reperat ulterior de îngrijitori şi adus înapoi, au informat reprezentanţii instituţiei, transmite Agerpres.

Un exemplar mascul de panda gigant, botezat Xing Er, a forţat bariera ţarcului declanşând alarma. Îngrijitorii au capturat apoi animalul cu ajutorul unei săgeţi tranchilizante.

Xing Er şi femela Mao Sun au sosit în Danemarca din China în aprilie 2019.

Potrivit înregistrărilor de pe camerele de securitate, panda a escaladat un stâlp din metal şi s-a strecurat pe sub un gard electric, a precizat purtătorul de cuvânt al grădinii zoologice, Bengt Holst.

Incidentul va fi supus unei investigaţii şi „ne vom asigura că nu se va mai repeta'', a adăugat acesta.

Xing nu a fost rănit în timpul acestei întâmplări şi s-a întors în adăpostul construit special pentru cele două exemplare de panda, oferite împrumut de către China pentru o perioadă de 15 ani contra unei sume de circa 1 milion de dolari anual.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: