image
Sursa foto: Profimedia

Juventus ar putea să fie retrogradată în Serie B, dacă se dovedește că acuzațiile de fraudă sunt fondate

Sediul clubului Juventus Torino a fost percheziţionat de poliţia financiară, în legătură cu zeci de transferuri de jucători care ar fi dus la câştiguri de capital suspecte, potrivit Gazzetta dello Sport.

Veștile proaste continuă pentru Juventus, iar după ce sediul clubului a fost "prădat" de poliție, acum presa vorbește despre posibilitatea ca echipa să fie retrogradată în Serie B.

După ce a fost implicată în scandalul Calciopoli în urmă cu mai bine de 10 ani, Juventus ar putea să fie din nou protagonista unui episod nefericit pentru istoria clubului.

Gruparea care are cei mai mulți fani din Italia ar putea să fie retrogradată în Serie B, anunță The Sun. Sursa menționată vorbește despre o posibilă anchetă care ar putea să fie declanșată dacă acuzațiile de fraudă se dovedesc a fi adevărate, iar în urma acesteia Juventus să fie retrogradată în liga a doua din Italia.

Acest fapt ar fi posibil dacă prin transferurile făcute și ascunderea sumelor adevărate Juventus și-a însușit un avantaj față de rivale. Ba mai mult, titlurile câștigate în această perioadă ar putea să fie anulate, exact cum s-a întâmplat la scandalul Calciopoli din urmă cu mai mulți ani.

Ancheta vizează 42 de transferuri dintre cele 62 care au dat naştere unor câştiguri de capital. Birourile din Milano şi Torino ale clubului Juventus au fost percheziționate de poliţia financiară.

Preşedintele clubului Juventus Torino, Andrea Agnelli, vicepreşedintele Pavel Nedved şi fostul director sportiv Fabio Paratici sunt anchetaţi pentru fraudă contabilă.

Trei sezoane (2018-2019, 2019-2020 şi 2020-2021) sunt vizate de anchetă. Totalul sumelor înscrise în bilanţuri false ar fi de 50 de milioane de euro.

Autorităţile de supraveghere a companiilor listate la Bursă (n.r. - Juventus fiind listată la Bursă) au tras semnalul de alarmă. Conducătorii clubului sunt suspectați că s-au folosit de tranzacţiile cu jucători pentru a înregistra câştiguri de capital artificiale, cu obiectivul de a îmbunătăţi bilanţul contabil al clubului.

Juventus Torino a câștigat un număr record de titluri în Serie A (36) și de Cupe ale Italiei (14).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: