image
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Papa Francisc şi-a încheiat vizita în România; Înainte de îmbarcare, a dat mâna cu oamenii și a binecuvântat numeroşi copii

Papa Francisc şi-a încheiat duminică după-amiază vizita în România. Înainte de îmbarcare, a stat de vorbă cu cei care îl aşteptaseră la aeroport şi a dat mâna cu ei, a mângâiat şi binecuvântat copiii şi s-a lăsat fotografiat şi filmat.

Aproximativ 2.000 de persoane l-au aşteptat pe Sanctitatea Sa. Suveranul Pontif şi-a modificat traseul către avion, abătându-se de la cel marcat de covorul roşu, pentru a se întâlni cu cât mai mulţi dintre cei care l-au întâmpinat şi ovaţionat.

Cei aflaţi la aeroport au continuat să ovaţioneze până când aeronava a plecat, aplaudând intens când s-a ridicat de la sol.

Aeronava în care se află Papa Francisc a decolat la ora 17.43, de pe aeroportul din Sibiu, cu destinaţia Roma, în aplauzele pelerinilor. La plecare, Suveranul Pontif a binecuvântat mai mulţi copii prezenţi la aeroport, primind flori de la oameni şi fotografiindu-se cu aceştia.

La aeroportul din Sibiu, Sanctitatea Sa a fost aşteptat de preşedintele Klaus Ioahnnis şi de soţia sa, Carmen Iohannis, dar şi de peste 2.000 de persoane. Papa Francisc a salutat, pe rând, mulţimea la plecare, evitând practic covorul roşu până la aeronavă, oamenii aplaudând şi strigând "Vivat Papa".

La un moment dat, Sanctitatea Sa a ridicat şi o fetiţă în braţe.

Pelerinii s-au ascuns de ploaie sub corturile amplasate de autorităţi. Unii dintre credincioşi au venit de la zeci de kilometri distanţă ca să îl vadă pe Suveranul Pontif.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: