image
Sursa foto: AFP

Moldova, țara cu cea mai mare rată a testelor pozitive la COVID-19 din Europa; Legătura cu numărul deceselor

Republica Moldova este țara din Europa cu cea mai mare rată a testelor pozitive, de la declanșara pandemiei COVID-19 și până astăzi. Mai mult, rata testelor pozitive a crescut semnificativ în ultima săptămână, depășind în anumite zile chiar și 47%.

Până astăzi, Republica Moldova a realizat un total de aproape aproape 373 de mii de teste primare, dintre care pozitive s-au dovedit a fi 98.418. Asta înseamnă o rată a pozitivității de 26,4%, de departe cea mai mare din Europa.

Pe locul 2 în Europa la capitolul teste pozitive este Bosnia Herțegovina, cu o rată de 21,05%. Următoarea în clasament este Macedonia de Nord, unde puțin peste 18% din persoanele testate au fost depistate pozitiv.

La celălalt capăt al topului, țările cu cea mai mică rată a pozitivității sunt Danemarca (1,04%), Finlanda (1,21%) Islanda (1,36%) și Norvegia (1,57%).

Situația în Republica Moldova este mult mai proastă și decât în țările vecine. Astfel, România are o rată de pozitivității de aproape 12%, în timp ce în Ucraina aceasta depășește 17%.

Media europeană a testelor pozitive este, în prezent, de 9,1%.

meme

În plus, Moldova se numără printre țările care au testat cel mai puțin și raportat la populație. Astfel, țara noastră este la coada clasamentului în Europa, cu aproximativ 110 mii de teste la un milion de locuitori. Mai puțin pe continent au testat doar Albania și Ucraina.

Medie de 4 ori mai mare decât cea europeană, în ultima săptămână

Rata testelor pozitive a explodat însă de-a dreptul în ultima săptămână, odată cu majorarea semnificativă și a numărului de îmbolnăviri.

Astfel, la 20 noiembrie peste 45% din cei testați au fost depistați pozitiv, la 22 noiembrie rata pozitivității a depășit 44%, iar recordul absolut s-a înregistrat la 19 noiembrie - cu aproape 48%.

În același timp, media europeană a testelor pozitive efectuate săptămâna trecut a fost de 11,5%.

De ce e nevoie de testat suficient

De la declanșarea pandemiei și până astăzi, mesajul OMS privind testarea a fost unul evident: testați, testați, testați!

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, pe lângă restricții, cea mai bună metodă de control a pandemiei este testarea suficientă a populației, depistarea pozitivilor și izolarea lor și a celor cu care au intrat în contact.

De altfel, dacă am face o analiză a țărilor care au cele mai puține decese din Europa, atunci am vedea o legătură directă între rata pozitivității testelor și incidența deceselor.

Astfel, țările din Europa cu cele mai puține decese, raportat la populație, sunt Norvegia (57 de morți la un milion de locuitori) și Finlanda (69 de morți la un milion de locuitori). După cum ați putut remarca și mai sus, cele două țări sunt printre primele patru de pe contintent și la testare, cu 1,57% (Norvegia) și 1,21% (Finlanda).

m23m23

Este de precizat că în cazul Slovaciei s-au realizat și în jur de 4 milioane de teste rapide, care nu sunt trecute în statistici de către OMS, care acceptă doar testele PCR. În Moldova astăzi nu se realizează teste rapide.

În comparație cu aceste țări, Moldova are astăzi o medie de 620 de decese la un milion de locuitori, fiind pe locul 8 în Europa între țările cu cei mai mulți morți, raportat la populație. Media deceselor în Moldova este de peste 10 ori mai mare decât în Norvegia, și de în jur de 9 ori mai mare decât în Finlanda, Estonia sau Islanda.

Notă: În statistici sunt incluse doar țările europene cu o populație mai mare de un milion de locuitori și doar testele primare realizate prin metoda PCR.

comentarii: